Putem s-o ducem mai bine mâine, dar vom reuşi doar acceptând că azi suntem obligaţi la anumite sacrificii. Există viaţă după criză! Asta este ceea ce Guvernul trebuia să le spună din prima clipă celor 1,4 milioane de angajaţi din sectorul bugetar. Cifra am cules-o de pe buzele guvernatorului BNR, citat de Hotnews, care ne-a mai dezvăluit încă un fapt ce arată de-a dreptul spectaculos în lumina recentelor proteste de stradă: în 1990, Statul supravieţuia cu doar 800.000 de f
Putem s-o ducem mai bine mâine, dar vom reuşi doar acceptând că azi suntem obligaţi la anumite sacrificii.
Există viaţă după criză! Asta este ceea ce Guvernul trebuia să le spună din prima clipă celor 1,4 milioane de angajaţi din sectorul bugetar. Cifra am cules-o de pe buzele guvernatorului BNR, citat de Hotnews, care ne-a mai dezvăluit încă un fapt ce arată de-a dreptul spectaculos în lumina recentelor proteste de stradă: în 1990, Statul supravieţuia cu doar 800.000 de funcţionari. Cea mai mare problemă a guvernului Boc este comunicarea. Planul de reducere a cheltuielilor bugetare anunţat de preşedintele Băsescu se afla la nivelul celui mai elementar bun-simţ economic. Podeaua Statului se prăbuşeşte sub greutatea multitudinii de bugetari şi asistaţi social. Sub pulpana largă a organizaţiilor guvernamentale s-au ascuns mult prea mulţi tăietori de frunză la câini. Nimeni nu neagă faptul că există şi cazuri extreme, oameni cu probleme reale care ar trebui să beneficieze de solidaritatea socială. Dar asta nu anulează în niciun fel justeţea măsurilor de reducere a cheltuielilor. Pensionarii şi asistaţii social se comportă azi precum un om ce nu ştie să înoate căzut peste bord în larg, care în zbaterea sa neputincioasă îl strânge de gât şi-l trage la fund pe propriul salvator. Într-o asemenea situaţie, soluţia recomandată este anihilarea victimei prin orice mijloace, pentru propriul ei beneficiu.
Ajutor, ne înecăm, strigă disperaţi bugetarii! Lăsaţi-ne să vă salvăm!, îmi vine şi mie să strig în numele milioanelor de plătitori de taxe din sectorul privat care au strâns din dinţi, au înghiţit cu noduri găluşca tăierilor de salarii şi a programului de lucru prelungit şi care trudesc în continuare ca să producă ce-a mai rămas din PIB-ul în declin al ţării. M-am întors de curând de la Moscova, unul dintre cele mai bogate şi mai scumpe oraşe de pe planetă. Am respirat cu proprii mei plămâni aerul oligarhiei şi inechităţii sociale din acea societate în care fostele elite ale comunismului au devenit noii capitalişti. Nostalgia CCCP-ului am simţit-o la fiecare pas în jurul Kremlinului decorat cu steluţe roşii marcate cu secera şi ciocanul în cinstea victoriei antihitleriste. Am simţit mai mult ca oricând unde poate să ducă goliciunea discursului stângist şi al falsei griji faţă de cei săraci, trâmbiţată de îmbogăţiţii tranziţiei pe la staţiile TV şi pe prima pagină a unor ziare croite pe modelul propagandei de partid.
Nu vrem să ne întoarcem într-o lume în care trebuie să ceri voie ca să te plimbi pe stradă, care te striveşte sub „măreţia“ kitschoasă a mitingurilor muncitoreşti. Vom merge înainte înspre ţara în care facem şi vom intoarce spatele celei în care aşteptam să ni se dea. Putem s-o ducem mai bine mâine, dar vom reuşi doar acceptând că azi suntem obligaţi la anumite sacrificii. Iar dacă Boc are – mă scuzaţi – ceva în pantaloni, ar trebui să înceapă concedierile de la stat cu majoritatea celor 2.000 de specialişti în PR şi comunicare număraţi de Ziarul Financiar care sunt angajaţi pe la ministere, Parlament şi alte agenţii naţionale. Asta da, reparaţie socială!
Claudiu Şerban, director general Editura Evenimentul şi Capital