Vânzările anuale ale Goodyear realizate în 2010 au fost de 18,8 miliarde de dolari, cu până la 16 procente mai mari faţă de cele 16,3 miliarde de dolari realizate în 2009.
Vânzările au reflectat un impact de 1 miliard de dolari a unei îmbunătăţiri de 8 procente în volumul de unităţi precum şi a unei creşteri de 582 milioane de dolari a vânzărilor în alte afaceri asociate industriei de anvelope, cum ar fi în special vânzările realizate pe piaţa industriei chimice de către subsidiara America de Nord a companiei.
Vânzările au reflectat de asemenea un raport preţ/mix îmbunătăţit, dar şi un curs valutar nefavorabil. Venitul per anvelopă, excluzând impactul tranzacţiilor la cursul de schimb valutar, a crescut cu până la 6 procente faţă de 2009.
Venitul pe segmentul operaţional realizat de companie în 2010, de 917 milioane de dolari, cu mult mai crescut faţă de cel de 372 milioane de dolari realizat în 2009, reflectă o profitabilitate îmbunătăţită în toate cele 4 unităţi de afaceri ale companiei din întreaga lume. Comparativ cu anul precedent, venitul pe segmentul operaţional al anului 2010 reflectă vânzări mai mari, acţiuni de reducere a costurilor de 467 milioane de dolari şi o revenire semnificativă în costurile fixe sub-absorbite. Aceste îmbunătăţiri au compensat peste aşteptări costurile de marketing mai mari necesare pentru a sprijini mărcile companiei şi creşterea pe pieţele emergente, inflaţia salarială şi cursul de schimb valutar.
Comparativ cu 2009, raportul preţ/mix îmbunătăţit, de 689 milioane de dolari, a compensat cele 685 milioane de dolari rezultate din creşterea preţului la materiile prime (acţiuni de reducere a costurilor la materiile prime de până la 549 milioane de dolari).
Pierderea netă a Goodyear în 2010 de 216 milioane de dolari (89 cenţi per acţiune) este comparabilă celei de 375 milioade de dolari (1,55 dolari per acţiune) din 2009. Toate sumele per acţiune sunt aproximate.
Goodyear se aşteaptă ca industria globală de anvelope să continue să crească în 2011, cu un volum extins în toate regiunile în care compania este prezentă şi pe toate segmentele majore de piaţă.
Goodyear este una din cele mai mari companii din lume. Are aproximativ 72.000 de angajaţi şi îşi fabrică produsele în 56 de unităţi de producţie în 22 de ţări peste tot în lume.