“Acest acord este bun pentru Zeppelin şi Goodyear. Împreună, cred că vom stabili un nou standard în domeniul aeronavelor promoţionale. Designul Zeppelin ne va spori posibilităţile de a livra suport de clasă mondială reţelelor de televiziune şi dealerilor noştri, iar buna noastră relaţie cu reţelele de televiziune va aduce o mai mare expunere pentru Zeppelin", a spus Nancy Jandrokovic, director al departamentului Global Airship Operations al Goodyear.
România este una din cele 20 de ţări care vor fi vizitate de Dirijabilele Goodyear Spirit of Safety I şi Spirit of Safety II în cadrul turneului european de promovare a siguranţei rutiere Goodyear Blimp Safety Tour. Acestea vor ajunge în România la jumătatea lunii octombrie.
Aeronavele NT Zeppelin sunt fabricate de la începutul anilor 1990. Noua flotă a Goodyear va fi compusă din modele mici ale aeronavei LZ N07 – 101.
Dirijabilele Goodyear sunt aeronave non-comerciale de promovare, care pun în special la dispoziţia televiziunilor aparatură ultra-performantă pentru a realiza transmisii din aer.