Google  a prezentat, joi, Chrome OS, primul sistem de operare al companiei destinat PC-urilor şi utilizatorilor care lucrează mai mult pe web. Primele computere pe care va rula sistemul de operare Chrome vor fi disponibile la sfârşitul anului viitor.

Chrome nu este un sistem de operare tradiţional precum cele oferite de Microsoft fiindcă nu se instalează nicio aplicaţie pe PC, toate fiind stocate pe net (cloud Internet). Acest lucru permite deschiderea unui calculator în mai puţin de şapte secunde, potrivit oficialilor companiei.

„Un PC cu acest sistem ar trebui să pornească în mai puţin de şapte secunde. Când apeşi computer butonul de pornire  de la PC vrei să fie exact ca la un televizor. Îl deschizi şi imediat vrei să fi Internet pentru a folosi aplicaţiile preferate”, a declarat Sundar Pichai, vicepreşedinte Google pentru dezvoltarea produsului Chrome OS.

„Totul se întâmplă în browser, nu există aplicaţii convenţionale de desktop. Utilizatorii nu vor instala aplicaţii pe PC”, conform oficialiilor Google.

Sistemul de operare va fi gata pentru mini-laptop-uri, până la sărbătorile de iarnă din 2010. „Este practic un dispozitiv de navigare pe Internet”, a declarat Charlene Li, analist Altimeter Group, referindu-se la mini-laptopul care va rula sistemul de operare Google Chrome.

Google Chrome OS este un sistem de operare deschis la fel ca Android. Iată cum poate fi testat sistemul de operare Chrome.

SURSA: googleblog.blogspot.com