Google a anunţat luni achiziţionarea producătorului american de drone solare Titan Aerospace, ale cărui aparate ar putea servi la ameliorarea accesului la Internet în zone greu accesibile, relatează AFP.
''Suntem entuziaşti la ideea de a achiziţiona Titan Aerospace în familia Google'', a indicat un purtător de cuvânt al gigantului american al Internetului într-un e-mail pentru AFP.
''Este încă devreme, dar sateliţii atmosferici ar putea să ajute la oferirea accesului la Internet pentru milioane de persoane şi la rezolvarea altor probleme, inclusiv asistenţa în caz de catastrofă şi de pagube pentru mediu, precum despădurirea'', a subliniat purtătorul de cuvânt.
Dronele Titan funcţionează cu energie solară şi sunt capabile să se menţină timp de cinci ani la o altitudine de circa 25 de km. Ele pot îndeplini majoritatea sarcinilor încredinţate unor sateliţi geostaţionari, dar sunt mai ieftine.
Google a efectuat deja teste în trecut pe un proiect denumit ''Loon'', în care aerostatele serveau drept releu pentru a aduce Internetul în regiuni care nu beneficiau de astfel de servicii.
Reţeaua Facebook, care explorează şi ea noi mijloace pentru a-şi extinde acoperirea prin Internet în lume, se interesase, de asemenea, de Titan, potrivit presei. Facebook a anunţat în cele din urmă, la sfârşitul lui martie, înfiinţarea unei echipe care să se consacre acestei probleme şi care să integreze salariaţi de la o altă societate, întreprinderea britanică Ascenta, specializată în avioane solare capabile să parcurgă o distanţă lungă.AGERPRES