Google, acuzat de complicitate cu Big Brother

Site-ul WikiLeaks a acuzat luni Google că a facilitat activitatea autorităţilor americane pentru a avea acces la e-mail-urile a trei dintre jurnaliştii săi şi că nu i-a prevenit în timp util pentru ca ei să-şi poată organiza apărarea, relatează AFP.

E-mail-urile au fost transmise de Google la cererea unui judecător american, afirmă site-ul lui Julian Assange, care publică copiile mandatelor, emise în 2012, ce ordonă gigantului internetului ''să livreze'' guvernului ''toate mesajele electronice'', inclusiv draft-urile, din conturile de Gmail ale celor trei jurnalişti.

Cele trei persoane, Sarah Harrison, Joseph Farrell şi Kristinn Hrafnsson, nu au fost avertizate de către Google decât pe 23 decembrie 2014 de existenţa acestei proceduri, potrivit WikiLeaks.

Este ''consternant'' faptul că Google nu le-a avertizat pe cele trei persoane mai devreme, afirmă WikiLeaks într-un comunicat. Această ''lipsă de notificare i-a împiedicat pe cei trei jurnalişti să-şi apere interesele şi în special dreptul la confidenţialitate'', cu atât mai mult cu cât această procedură judiciară este extrem de contestabilă.

Contactată de AFP pe această temă, compania Google nu a oferit niciun răspuns până în prezent.

Potrivit WikiLeaks, mandatele care au permis divulgarea e-mail-urilor celor trei jurnalişti ''arată, pentru prima dată'', amploarea dosarului de acuzare pe care guvernul american încearcă să-l întocmească împotriva lui Julian Assange.

WikiLeaks subliniază că pedepsele pentru infracţiunile citate în documentele judiciare sunt pasibile de ''45 de ani de închisoare''.

Assange s-a refugiat din 2012 la Ambasada Ecuadorului la Londra. El este vizat de un mandat de arestare emis împotriva sa de magistraţi suedezi într-un dosar de agresiuni sexuale. Respingând aceste acuzaţii, militantul australian în domeniul informatic spune că se teme că, dacă va fi extrădat în Suedia, va fi apoi trimis în SUA, pentru a fi judecat acolo pentru difuzarea prin intermediul Wikileaks a 250.000 de telegrame diplomatice americane.

AGERPRES