Google ar putea revoluționa modul de căutare

În viitor va fi suficient să rostești în fața monitorului cuvintele pe care vrei să le cauți pe Google și rezultatele îți vor fi afișate. Acesta este viitorul căutării pe internet, în viziunea celor de la Google.

Cel mai cunoscut motor de căutare din lume a început deja să testeze funcția de recunoaștere vocală pe google.com.

Cum va funcționa noua opțiune? E simplu. Serviciul va detecta dacă ai un microfon funcțional la calculator, după care va pune în aplicare widgetul "Vorbește acum" care va detecta la rândul lui cuvintele pe cale le spui în microfon și le va transforma într-o căutare pe google.com.

Google lucrează de mai mult timp la implementarea serviciului de recunoaștere vocală, care este disponibil deja și pe ultima versiune de Chrome și pe sistemul de operare Android.