Google va împrumuta gratuit o parte din birourile sale unui campus high-tech din New York

Gigantul american din domeniul internetului Google va împrumuta gratuit o parte din birourile sale din New York unei universităţi specializate în tehnologiile de ultimă oră, în condiţiile în care aceasta se pregăteşte să devină un imens campus high-tech pe o insulă la est de Manhattan, relatează AFP, citată de Agerpres.

Google a anunţat că va pune la dispoziţia Universităţii Cornell circa 2.000 de metri pătraţi începând cu 1 iulie pentru o perioadă de cinci ani şi jumătate, sau până când universitatea îşi va definitiva lucrările de construire a campusului său – CornellNYC Tech.

"Nu avem suficienţi oameni care lucrează în aceste domenii", a subliniat Larry Page, director executiv al Google, într-o conferinţă de presă desfăşurată la New York. Valoarea operaţiunii este estimată la 10 milioane de dolari, a precizat el, vorbind alături de primarul oraşului, Michael Bloomberg. Municipalitatea a contribuit cu 100 de milioane de dolari şi o porţiune din pământuri neexploatate din Roosevelt Island, în mijlocul East River, pentru construirea CornellNYC Tech, sub egida Cornell şi a Institutului de tehnologii Technion, cu sediul în Israel.

Potrivit AFP, New York, ce găzduieşte al doilea cel mai important birou al Google, dar şi unul dintre cele mai importante ale Facebook, speră să "fure" de la Silicon Valley titlul de Mecca a înaltelor tehnologii. Michael Bloomberg a declarat că oraşului său "nu îi place să se afle în spatele nimănui".