Numărul utilizatorilor Google+ a crescut până la 38 de milioane

Statistici încă neoficiale arată că numărul utilizatorilor Google+ a crescut cu 30% de când reţeaua de socializare a devenit disponibilă pentru toţi internauţii. Astfel, dacă pe 9 septembrie Google+ avea 28,7 milioane de utilizatori, pe 22 septembrie reţeaua strânsese 37,8 milioane, potrivit datelor furnizate de Paul Allen.

Datele oficiale nu au fost făcute publice, în ciuda interesului crescut care a fost arătat cu privire la ritmul de creştere Google+ în raport cu Facebook şi Twitter. Mai mult, cum ultimele schimbări făcute de cei de la Facebook nu au fost pe placul tuturor utilizatorilor reţelei, peisajul social media a fost vizibil zdruncinat săptămâna trecută, iar unele păreri susţin că pierderile lui Zuckerberg ar putea deveni reuşitele Google+.
În lipsa unor statistici aprobate de cei de la Google, informaţiile de mai sus rămân la stadiul de speculaţii. Ce este sigur, în schimb, este faptul că odată cu lărgirea disponibilităţii, a crescut numărul spam-urilor şi al plângerilor utilizatorilor cu privire la calitatea serviciilor furnizate de reţeaua de socializare.
Sursa: slashgear.com