Serviciul Google Video, lansat de americani în anul 2005, va fi închis, ultima zi în care utilizatorii vor putea accesa conţinutul fiind 29 aprilie.
Google a trimis email-uri utilizatorilor serviciului Google Video prin care îi anunţă că de vineri, 29 aprilie, că nu vor mai putea viziona clipurile stocate.
Compania a pus la dispoziţia acestora un buton de dowload care va fi activ până pe 13 mai. Utilizatorii sunt îndemnaţi să descarce filmuleţele şi să le urce pe YouTube. Google nu a mai permis încărcare de filmuleţe pe Google Video din luna mai a anului 2009.
Google Video a continuat să funcţioneze până în prezent deşi compania a cumpărat YouTube în 2006 pentru 1,65 miliarde de dolari.
Recent, oficialii Google au anunţat că vor ca oamenii să se uite pe YouTube aşa cum se uită la televizor şi sunt dispuşi să investească până la 100 de milioane în site pentru a produce conţinut de calitate.