Motorul de căutare online Google a înfiinţat un fond de criză în valoare de două milioane de dolari, la care se adaugă donaţii în valoare de alte două milioane de dolari din partea angajaţilor Google, în beneficiul mai multor organizaţii americane care îi sprijină pe imigranţi: American Civil Liberties Union, Immigrant Legal Resource Center, International Rescue Committee şi UNHCR, informează publicaţia USA TODAY.
Aceasta este cea mai mare campanie socială demarată de Google şi a fost prezentată într-un document trimis de directorul general de la companiei, Sundar Pichai şi confirmat duminică seara de un purtător de cuvânt de la Google.
Acest grant vine la o zi după ce Sundar Pichai, la rândul său un imigrant în SUA din India, a criticat decretul semnat de preşedintele american, Donald Trump, privind închiderea frontierelor pentru anumiţi refugiaţi şi străini. La rândul lor, o serie de directori de la Apple, Microsoft, Netflix, Uber, Airbnb şi Tesla Motors au criticat şi ei decretul susţinând că va afecta activităţile companiilor din sectorul tehnologiei, care se bazează pe competenţele specialiştilor născuţi în străinătate.
Sundar Pichai susţine că decretul semnat de Donald Trump afectează cel puţin 187 de angajaţi ai Google. "Suntem îngrijoraţi de impactul acestui ordin şi al oricăror propuneri care ar putea impune restricţii angajaţilor Google şi familiilor lor sau care ar crea bariere în calea persoanelor talentate care vor să ajungă în SUA", a informat Google într-un comunicat.
Alte companii din sectorul tehnologiei au luat măsuri şi ele măsuri concrete. De exemplu, site-ul de rezervări de cazare Airbnb a anunţat că va găsi locuri temporare de cazare, gratuite, pentru refugiaţi şi alte persoane afectate de decretul preşedintelui SUA. AGERPRES