Acţiunile companiei Google au scăzut cu 9% anul acesta, iar americanii vor să facă prima emisiune de obligaţiuni din istoria gigantului web.
Google ar putea emite obligaţiuni pe termen de trei, cinci şi zece ani, pentru răscumpărarea unor titluri comerciale potrivit unei surse Bloomberg. Titlurile comerciale sunt obligaţiuni pe termen scurt, cuprins de regulă între 2 şi 270 de zile, emise de obicei de companii cu ratinguri ridicate.
De prima emisiune de obligaţiuni Google se vor ocupa cei de la Citigroup, Goldman Sachs Group şi JPMorgan Chase & Co. Google are un rating de Aa2 din partea Moody’s şi AA de la Standard&Poor’s.
SURSA: Bloomberg