Google a lansat, ieri, smartphone-ul Nexus One, iar acesta reprezintă pentru compania americană, nu numai primul produs hardware, ci şi instrumentul cu care îşi va apăra imperiul construit prin vânzarea de publicitate pe web.
„Este vorba despre Internetul pe mobil, iar publicitate este cuvântul cheie”, potrivit analistului Michael Gartenberg de la Interpret, care a comentat în legatură cu lansarea Nexus One. „De asemenea este de reţinut că Google este acum o companie de retail de electronice”, a mai adăugat acesta.
Google, ca şi multe alte companii din industrie, recunoaşte că din ce în ce mai mulţi oameni accesează Internetul folosind telefoanele mobile în detrimentul calculatoarelor persoanale. În ţările dezvoltate, majoritatea utilizatorilor accesează pentru primă dată web-ul cu ajutorul unui telefon inteligent (smartphone).
Google şi-a numit terminalul un super-telefon încercând să îl separe de celelalte smartphone-uri de pe piaţă precum Apple iPhone şi BlackBerry. Imediat după lansarea smarthone-ului Nexus One, majoritatea analiştilor s-au grăbit să declare ca Nexus One nu este un iPhone killer, însă cu toţii sunt de acord ca Apple trebuie să se teamă.
iPhone s-a vândut până, în prezent, în 30 de milioane de unităţi şi a reuşit să facă faţă tuturor modelelor lansate de concurenţii săi de pe piaţa smartphone-urilor, însă Nexus One este terminalul care seamănă mai mult cu iPhone decât oricare alte smartphone de pe piaţă.
2010, anul publicităţii pe mobil
Apple a anunţat înainte de lansarea smartphone-ului Nexus One că a cumpărat compania de publicitate pe mobil Quattro Wireless cu 275 de milioane de dolari. Această achiziţie pare a fi o mutare evidentă după ce Google a anunţat, în noiembrie anul trecut, intenţia de a cumpăra compania rivală Admob, cu 750 de milioane de dolari.
„Dacă exista vreun dubiu ca 2010 va fi anul publicităţii pe mobil, ei bine acum nu mai există niciunul”, a declarat Paran Johar de la compania de publicitate pe mobil Jumptap.
SURSA:BBC