Utilizatorii de smartphone-uri cu Android se pot bucura pentru că Google lansează noua versiune a sistemului său de operare mobil și, după câteva luni bune de beta testing, gigantul tehnologic american lansează în cele din urmă versiunea stabilă a Android 11.
De această dată nu numai utilizatorii de Google Pixel se vor bucura imediat de această nouă versiune. O serie de producători au anunțat că intenționează să lanseze noua versiune a sistemului de operare către utilizatorii lor și, deoarece Android este un sistem de operare open-source, vom vedea fără îndoială o serie de dezvăluiri din partea acestora cu propriul software personalizat care rulează pe Android 11, transmite XDA. Dar ce dispozitive vor primi actualizarea mult așteptată?
Bineînțeles cei care primeau și până acum cel mai repede ultimele update-uri de la Google sunt utilizatorii de telefoane Pixel și acest lucru nu s-a schimbat nici în acest an. Astfel, Android 11 este disponibil oficial pe Pixel 2, Pixel 2 XL, Pixel 3, Pixel 3 XL, Pixel 3a, Pixel 3a XL, Pixel 4, Pixel 4 XL și Pixel 4a. Această nouă versiune a început să fie distribuită către terminale începând cu ziua de marți, 8 septembrie.
Asus
ASUS a lansat recent un program limitat de testare beta pentru actualizarea la Android 11, deși ZenFone 6 (cunoscut și sub numele de ASUS 6Z) este singurul dispozitiv eligibil până în prezent. Actuala generație de dispozitive marca ROG Phone și ZenFone ar trebui, de asemenea, să aibă noua versiune de Android 11 înainte de sfârșitul anului.
OnePlus
După o colaborare cu Google pentru a oferi un program de previzualizare pentru dezvoltatori pentru Android 11, producătorul chinez de smartphone-uri a anunțat o versiune Open Beta pentru OxygenOS 11. Proprietarii de dispozitive OnePlus 8 și OnePlus 8 Pro vor beneficia primii de cea mai recentă versiune majoră Android, urmând ca aceasta să fie disponibilă și pe alte dispozitive ale producătorului.
OPPO
OPPO a confirmat, de asemenea, că mai multe telefoane vor primi actualizări pentru Android 11. ColorOS Beta bazat pe Android 11 este disponibil pentru OPPO Find X2 (Global & China), OPPO Find X2 Pro (Global & China), OPPO Ace2 (China), OPPO Reno3 4G (Global) și OPPO Reno3 Pro 4G ( Global). Compania a recrutat recent testeri beta și organizează săptămâna viitoare un eveniment virtual pentru a dezvălui noua versiune ColorOS, care va rula pe Android 11.
Realme
Realme, o altă companie chineză cunoscută pentru dezvoltarea de telefoane la prețuri accesibile, care nu fac compromisuri în ceea ce privește specificațiile, oferă Realme UI Beta bazat pe Android 11 pentru Realme X50 Pro (Global și China). Utilizatorii se pot aștepta ca o nouă versiune a Realme UI 1.0, probabil numită Realme UI 2.0, să fie lansată în curând.
Samsung
În august, Samsung a pornit open beta pentru dezvoltatori, fiind vizată gama Galaxy S20 pentru actualizarea One UI 3.0 bazată pe Android 11. Producătorul sud-coreean nu și-a dezvăluit încă planurile privind lansarea Android 11 pentru alte modele. Putem specula că seria de vârf a generației actuale va primi actualizarea înainte de sfârșitul anului, iar alții o vor primi mai târziu.
Xiaomi
Xiaomi s-a pregătit, de asemenea, pentru lansarea Android 11. La fel ca OPPO, compania a lansat recent un program de testare beta pentru actualizarea la MIUI 12 bazată pe Android 11, iar Mi 10 și Mi 10 Pro (atât versiunea globală cât și cea din China) sunt primele pe listă. Se așteaptă ca producătorul chinez să dezvăluie în cele din urmă o nouă versiune a MIUI – MIUI 13 – cu noi caracteristici într-un viitor apropiat. Deocamdată, însă, MIUI 12 beta bazat pe cea mai recentă versiune Android este disponibil pentru Xiaomi Mi 10 și Xiaomi Mi 10 Pro.