Google Maps a făcut câteva îmbunătățiri semnificative pentru a facilita accesul la anumite informații. Ele se referă la stațiile de încărcare destinate vehiculelor electrice. Astfel, se oferă utilizatorilor mai multe caracteristici utile pentru planificarea călătoriilor lor.

Una dintre aceste îmbunătățiri operate de Google Maps constă în introducerea rezumatelor generate prin inteligență artificială (AI). Aceste rezumate furnizează descrieri detaliate ale locațiilor stațiilor de încărcare. Ele sunt bazate pe recenziile utilizatorilor.

Astfel, utilizatorii pot obține informații precise despre fiecare stație de încărcare. Șoferii pot lua decizii informate în ceea ce privește planificarea rutei lor.

Google Maps a operat o serie de modificări

O altă îmbunătățire la Google Maps constă în afișarea celor mai apropiate stații de încărcare pe hartă. Acest lucru facilitează localizarea rapidă a stațiilor de încărcare disponibile în apropierea utilizatorilor. Nu contează dacă acestea se află în parcări subterane sau în clădiri cu mai multe niveluri, transmite Blogul Google.

În plus, Google Maps va furniza informații în timp real despre disponibilitatea porturilor de încărcare și viteza de încărcare. În acest fel, utilizatorii să poată decide rapid unde să își încarce vehiculul în funcție de nevoile lor.

Aceste îmbunătățiri sunt concepute pentru a spori experiența de navigare a șoferilor de mașini electrice. Ele sunt menite să facă călătoriile lor mai ușoare și mai eficiente.

google maps, harta
Google Maps vine cu noi funcții/SURSA FOTO: Pexels

Se prezintă locurile ideale pentru încărcarea vehiculul electric

Pe lângă aceste îmbunătățiri, Google Maps va oferi și sugestii de opriri pentru încărcare în cazul șoferilor care aleg să parcurgă călătorii mai lungi. Astfel, utilizatorii vor primi recomandări privind locurile ideale pentru a opri și a-și încărca vehiculul electric în timpul călătoriei lor.

În plus, aplicația va furniza informații detaliate cu privire la estimarea consumului de energie pe parcursul traseului planificat.

Acest lucru va permite șoferilor să aibă o mai bună înțelegere a necesităților de încărcare a vehiculului lor pe tot parcursul călătoriei, ajutându-i să planifice opririle pentru încărcare în mod eficient și să evite situațiile în care rămân fără baterie în timpul călătoriei.

Hoteluri pentru cei care au mașini electrice

O altă îmbunătățire constă în posibilitatea de a căuta hoteluri care oferă facilități de încărcare pentru vehicule electrice. Această opțiune va fi disponibilă printr-un filtru special pe platforma Google Travel. Ea va facilita, astfel, căutarea și rezervarea hotelurilor pentru călătoriile cu vehicule electrice.

Noile funcții urmează să fie lansate în lunile următoare. Inițial, s-a anunțat că vor fi disponibile începând cu data de 22 aprilie.