Google, Microsoft şi Mercedes-Benz, cei mai doriţi angajatori din România în 2015

Google, Microsoft şi Mercedes-Benz au fost cei mai doriţi angajatori din România în 2015, potrivit studiului 'Most Loved Employers', realizat de Inspire Group şi Mercury Research.

Pe locurile imediat următoare în top 10 cei mai doriţi angajatori se află BMW Group, Deloitte România, Dell, IBM România, SAP România, Porsche Finance Group România, Continental AG. În companiile din top 10 mai mult de 50% dintre respondenţi şi-ar dori să îşi construiască o carieră. În 2013, cei mai doriţi angajatori erau BMW Group, Viessmann şi Emerson. 

De asemenea, în topul celor mai cunoscuţi angajatori se află RCS/RDS, Kaufland, Avon Cosmetics România, Lidl, Orange România, Vodafone România, McDonald's România, Carrefour România, Telekom România, FAN Courier. 

Conform studiului, candidaţii fără experienţă (entry-level) au aşteptări salariale de 1.400 de lei, în timp ce 40% dintre cei intervievaţi s-ar angaja pentru un salariu lunar de peste 1.500 de lei. O companie care activează într-unul dintre domeniile construcţii, audit & consultanţă sau agricultură va trebui să dea dovadă de mai multă creativitate în programele de recrutare deoarece domeniile menţionate au o notorietate foarte scăzută în rândul oricărui candidat, indiferent de nivel. 

Studiul indică domeniile cu cel mai mare grad de notorietate în rândul publicului analizat: FMCG, Retail, Telecomunicaţii şi Financiar, la polul opus situându-se construcţiile, audit & consultanţă şi agricultură. 

Directorul general al Mercury Research a subliniat că 73% dintre respondenţi şi-ar dori să lucreze în domeniul IT, urmat de un procent de 68% pentru auto şi de 54% pentru energie şi industrie. În termeni de atractivitate, cel mai mult teren au pierdut industriile FMCG, Retail şi Agricultură, înregistrând scăderi de până la 13% în 2015, comparativ cu 2013. 

În ceea ce priveşte retenţia angajaţilor, în fruntea clasamentului este salariul, urmat de siguranţa jobului şi obligaţiile contractuale ale angajatorului. O creştere salarială de 37% i-ar face pe angajaţi să îşi schimbe locul de muncă, în timp ce o serie de beneficii importante precum bonusurile de performanţă, al 13-lea salariu, tichetele de masă, asigurarea prânzului sau timpul de lucru flexibil pot influenţa decizia acestora de a se angaja sau de a rămâne într-o companie. 

Potrivit rezultatelor studiului, candidaţii preferă să comunice online cu viitorul angajator. În procesul de căutare a unui job, internetul este folosit de forţa de muncă pentru a accesa atât site-uri de joburi, cât şi site-ul de prezentare al companiilor angajatoare atractive. 

'Most Loved Employers' este un studiu de piaţă complex, extern, realizat la iniţiativa Inspire Group, prin expertiza Mercury Research şi furnizează informaţii despre piaţa muncii din România, privită din perspectiva angajaţilor. Pentru aceste studiu au fost obţinute informaţii relevante despre 178 de companii din 16 industrii.

Sursa: Agerpres