Ion Luca Caragiale s-a născut la 30 ianuarie 1852 la Haimanale, judeţul Prahova şi a decedat la 9 iunie 1912 la Berlin. A fost dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanţi scriitori români. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem.
Talentul său materializat în piesele de teatru: "O noapte furtunoasă" (1879), "Conu Leonida faţă cu reacţiunea" (1880), "D’ale carnavalului" (1885), "O scrisoare pierdută" (1884), "Năpasta" (1890), rămâne pentru posteritate un document reprezentativ al epocii sale.
A mai scris printre altele: "O făclie de paşte" (1889), "Păcat boieresc" (1892) şi "În vreme de război" (1898). Ca traducător Caragiale s-a distins cu traduceri din Al. Parodi – "Roma învinsă", Paul Deroulede -"Hatmanul", E. Scribe – "Cardasia", sau din Cervantes, Mark Twain şi E. A. Poe.
În critica care i-a făcut-o acestei lumi, Caragiale a folosit arma ironiei. El a scris că "nimic nu-i arde pe ticăloşi mai mult decât râsul".
