Google a anunţat miercuri că analizează cu seriozitate temerile Comisiei Europene privind sistemul de operare Android dar crede, de asemenea, că modelul său de afaceri păstrează scăzute costurile producătorilor şi menţine ridicată flexibilitatea lor, în timp ce acordă consumatorilor un control fără precedent asupra dispozitivelor mobile, se arată într-un comunicat al grupului Google.
"Sistemul de operare Android a ajutat la dezvoltarea unui ecosistem remarcabil şi, foarte important, durabil, bazat pe software open-source şi pe deschiderea spre inovaţie. Suntem gata să lucrăm împreună cu echipa Comisiei Europene pentru a demonstra că Android este bun pentru competiţia de pe această piaţă şi pentru consumatori", a afirmat Kent Walker, Senior Vice President & General Counsel la Google.
Comisia Europeană a acuzat Google că a făcut abuz de poziţie dominantă prin faptul că i-a obligat pe producătorii şi operatorii de telefoane mobile şi tablete care operează cu Android să instaleze serviciile sale, precum motorul de căutare Chrome, şi nu pe cele ale altor competitori.
"Pe baza investigaţiei derulate până în prezent, considerăm că, prin comportamentul său, Google le refuză consumatorilor accesul la o gamă mai largă de aplicaţii şi servicii mobile şi ridică obstacole în calea inovării pentru alţi actori, încălcând normele antitrust ale UE", a afirmat comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.
În comunicarea privind obiecţiunile prezentată miercuri, Comisia susţine că Google a încălcat normele antitrust ale UE, obligând producătorii să preinstaleze Google Search şi browserul Chrome aparţinând Google şi obligându-i să seteze ca implicit serviciul de căutare Google Search pe dispozitivele lor, ca o condiţie pentru acordarea licenţelor pentru anumite aplicaţii aflate în proprietatea Google; împiedicând producătorii sa vândă dispozitive mobile inteligente care funcţionează cu sisteme de operare concurente bazate pe codul sursa deschis Android; oferind stimulente financiare producătorilor şi operatorilor de reţele de telefonie mobilă cu condiţia să preinstaleze în exclusivitate Google Search pe dispozitivele lor.
Comisia consideră că aceste practici comerciale ar putea duce la o consolidare accentuată a poziţiei dominante deţinute de Google Search în cadrul serviciilor de căutare generală pe Internet. De asemenea, Comisia este preocupată de faptul ca aceste practici afectează capacitatea browserelor mobile rivale de a concura cu Google Chrome, îngreunează dezvoltarea unor sisteme de operare bazate pe codul sursa deschis Android şi blochează oportunităţile pe care acestea le-ar oferi pentru dezvoltarea unor aplicaţii şi servicii noi.
În opinia sa preliminară, Comisia consideră că acest comportament dăunează în ultimă instanţă consumatorilor deoarece aceştia nu beneficiază de o ofertă suficient de variată şi astfel se frânează inovarea.
Preocupările Comisiei sunt prezentate într-o comunicare privind obiecţiunile adresată Google şi societăţii sale mamă, Alphabet.
Telefoanele inteligente şi tabletele reprezintă mai mult de jumătate din traficul pe Internet la nivel mondial şi se preconizează că vor avea o pondere şi mai mare în viitor. Aproximativ 80% dintre dispozitivele mobile inteligente din Europa şi din lume utilizează sistemul de operare mobil Android, dezvoltat de Google. Google acordă licenţe pentru utilizarea sistemului său de operare mobil Android producătorilor terţi de dispozitive mobile.
În aprilie 2015, Comisia a iniţiat o procedură referitoare la comportamentul Google în ceea ce priveşte sistemul de operare şi aplicaţiile Android. În acest stadiu, Comisia consideră că Google deţine o poziţie dominantă pe pieţele serviciilor de căutare generală pe Internet, ale sistemelor de operare destinate dispozitivelor mobile inteligente pentru care trebuie să se obţină o licenţă şi ale magazinelor de aplicaţii pentru sistemul de operare mobil Android. În general, Google deţine cote de peste 90% pe fiecare dintre aceste pieţe din Spaţiul Economic European (SEE).
AGERPRES