Gigantul Google a renunţat la comercializarea ochelarilor inteligenţi Glass, care aveau un preţ de 1.500 de dolari peste Ocean şi în jur de 7.000 de lei pe piaţa locală.
Google Glass pare a fi un alt experiment nereuşit al americanilor precum Google Buzz sau Google Wave. Compania a anunţat că renunţă la vânzarea ochelarilor inteligenţi. Google insistă că proiectul nu este abandaonat ci doar că vor lansa un alt tip de ochelari, tocmai de aceea de proiect se va ocupa o altă divizie.
Programul Explorer care oferea dezvoltatorilor posibilitatea să testeze şi să lanseze aplicaţii pentru Google Glass a fost închis. Echipa Google Glass nu va mai face parte din divizia Google X şi va raporta lui Tony Fadell, executivul care se ocupă de Nest, companie achiziţionată de Google în urmă cu un an.
Google va lucra la un alt tip de ochelari inteligenţi, dar nu a anunţat o dată probabilă pentru lansarea unei noi versiuni.
Ochelarii Google Glass au stârnit numeroase controverse deoarece oricine putea filma pe oricine în cele mai nepotrivite momente. Ochelarii erau criticaţi pentru că încălcau dreptul la intimitate şi au fost interzişi în unele restaurante şi cinematografe.