Țara pe care Google a ales-o pentru a testa livrările cu drona

Compania Google a anunţat că va testa serviciul de livrare cu drona în Europa, anul viitor, în primăvară, prima ţara aleasă pentru această nouă tehnologie fiind Finlanda, potrivit cnet.com.

Decizia Alphabet, compania mamă a Google, de a testa serviciul în Europa vine după ce compania Amazon a hotărât să înfiinţeze centrul său de dezvoltare a sistemului de livrare cu drona în Cambridge, Marea Britanie. Şi companiile Uber şi Alibaba testează tehnologia de livrare cu drona, scrie Mediafax.

Alphabet a testat deja acest serviciu de livrare, prin compania Wing, timp de 18 luni, în Australia. 55.000 de curse au fost efectuate astfel. Directorul companiei Wing, James Burgess, a precizat că vor fi livrate cu drona colete de până la 1,5 kilograme, pe distanţe de până la zece kilometri.

Wing a testat deja dronele sale Hummingbird în Tampere, la nord de Helsinki, dar acestea nu aterizau, ci doar se apropiau de sol şi livrau coletele cu ajutorul unor sfori.