Proiectul, denumit "Stop Online Piracy Act" la Camera Reprezentanţilor, fusese introdus în prealabil în Senat sub numele de "Protect IP Act" şi vizează combaterea pirateriei online, scrie Agerpres.
Dacă el a primit sprijin de la Hollywood, din partea industriei muzicale sau a Camerei de Comerţ a SUA, acest proiect s-a lovit de opoziţia asociaţiilor de apărare a libertăţii de expresie, potrivit cărora el ar permite administraţiei americane să închidă site-uri web, inclusiv din străinătate, fără un proces în forma cuvenită.
Potrivit acestor pionieri ai internetului, a căror scrisoarea adresată congresmanilor americani este publicată în mai multe ziare, propunerile legislative în studiu "ar oferi guvernului SUA puterea de a cenzura internetul utilizând proceduri similare celor folosite de China, Malayezia sau Iran".
"Am avut cu toţii şansa de a forma grupuri sau asociaţii bazate pe internet într-un mediu de reglementare ce promovează spiritul de întreprindere, inovaţia, crearea de conţinut şi libera exprimare online" scriu ei.
"Ne temem astăzi că Protect IP Act şi Stop Online Piracy Act, care iniţial s-au bazat pe o bună intenţie de a lupta împotriva pirateriei online, ne contestă această structură", adaugă ei.
Aceste proiecte de lege ameninţă "să ceară serviciilor de internet, cum ar fi cele pe care le-am fondat, să supravegheze legăturile spre care se îndreaptă utilizatorii sau ce anume pun ei online", adaugă aceştia, avertizând că acest fapt ar putea avea un "efect ce va îngheţa" internetul.
Printre semnatarii acestei scrisori figurează cofondatorul Google Sergey Brin, cofondatorii Twitter Jack Dorsey, Biz Stone şi Evan Williams, cei de la Yahoo! David Filo şi Jerry Yang sau fondatorul eBay Pierre Omidyar şi cel de la Wikipedia Jimmy Wales.