Autorităţile iordaniene au reuşit să convingă Google să elimine orice link-uri ce conduc la filmul islamofob 'Inocenţa Musulmanilor' în regat, a declarat sâmbătă pentru agenţia France Presse un purtător de cuvânt al Ministerului Comunicaţiilor..
"Iordania a solicitat Google să suprime legăturile ce conduc la filmul anti-Islam, ceea ce compania a acceptat", a precizat purtătorul de cuvânt respectiv, vorbind la adăpostul anonimatului. Potrivit lui, procesul de eliminare a tuturor link-urilor era încă în curs sâmbătă dimineaţă.
Jurnalişti AFP au reuşit să acceseze filmul în timpul dimineţii prin intermediul Google şi YouTube.
Difuzarea pe YouTube a unor fragmente din acest film amator realizat la Los Angeles a provocat începând din 11 septembrie manifestaţii împotriva SUA în lumea musulmană, ce s-au soldat cu zeci de morţi. Site-ul YouTube, deţinut de Google, a anunţat miercuri într-un comunicat că accesul la film va fi limitat ‘în ţările în care autorităţile îl consideră ilegal, adică, până acum, India, Indonezia, Malayezia şi Arabia Saudită’.
YouTube a restrâns deja săptămâna trecută accesul la film în Egipt şi în Libia, unde ambasadorul Statelor Unite ale Americii a fost ucis împreună cu alţi trei americani într-un atac ce a vizat consulatul de la Benghazi.
Sursa: Agerpres