Consider că, în România o gospodărie țărănească multifuncțională ar putea fi o binecuvântare, o cale pentru asigurarea unei diversități și a unei minime bogații pentru satul românesc. Prin rolul multifuncțional ce îi poate fi atribuit, gospodăria țărănească poate asigura o suveranitate alimentară, datorită diversității de rasă, specii, soiuri, pentru populații locale și regionale.
Alături de aceste beneficii, gospodăria țărănească ar putea contribui la creșterea gradului de reincluziune socială, educațională și chiar profesională a locuitorilor satului românesc și ar construi alternative economice locale pentru agricultori și consumatori.
Gospodăria țărănească multifuncțională ar putea contribui nu numai la reducerea dependenței de fluctuațiile și riscurile la care este expus sistemul economic românesc, dar poate preveni și contracara unele efecte ale agriculturii intensive, cea puternic industrializată și aducătoare de profit. Un alt rol ar fi bineficiile asupra mediului.
Gospodăria țărănească mai poate contribui la creșterea potențialului turistic al comunității, mai ales în actualele vremuri de pandemie, asigurând recreerea și sănătatea turiștilor prin peisaj, apă, aer curat și mai ales hrană sănătoasă, obținută în gospodăria țăranului sau fermierului tradițional autorizat.
Europa vrea tocmai aceste valori unite prin diversitate la nivel local rural, întrucât sistemul economic actual este supus continu la diverse presiuni de ordin exterior legate în primul rând de fenomenul de globalizare, de schimbări climatice și de crize energetice și mai ales economice. Cu cât crizele se adâncesc și se repetă, cu atât mai mult trebuie să contribuim la dezvoltarea sistemelor alternative care să limiteze consecințele induse de sistemul economic predominant. Mai ales că, auzim de la decidenții politici că ”ne paște o criză alimentară”, ”oprim exportul de produse agricole”, niște abordări alarmiste care nu-și au corespondentul în realitatea rurală.
Alternativă pe care o avem și am moștenit-o în cazul gospodăriei țărănești este de a oferi posibilitatea creării unui sistem de preluare a producțiilor locale solidare care dau o șansă acelor comunități de producători excluși din sistemul de producție predominant. Prin grupuri de producători sau cooperative locale dăm șansă unor rețele locale să comercializeze în comun produsele țărănești. Este singură șansă viabilă, care ar trebui implementată într-un mod transparent și onest pentru toți țăranii.
Astăzi, în satul românesc se aude din ce în ce mai rar o zicală care, în trecut, se auzea des pe ulițele satului ”câte bordeie, atâtea obiceie”. Aceasta fiind înlocuită cu expesia ”preferăm să avem vecini decât case părăsite”.
Dumnezeu ne-a creat ființe sociale și suntem astăzi supuși unei grele încercări peste care cu siguranță vom trece și vom redeveni datori să trăim în comunități prolifice, funcționale și economic viabile. Această alternativă reprezentă o continuitate solidă, mai ales în era digitală în care facem pași rapizi.
O comunitate rurală tradițională nu poate exista decât cu condiția unității diversității care o compun. Toate comunitățile rurale de oriunde din lume, conform tuturor statisticilor, au o evidentă dimensiune a unicității. Doar orașele semăna între ele. Bucureștiul o fi micul Paris, dar Cuca Măcăii este unică.
Radu ANTOHE este expert în politici agricole și dezvoltare rurală și lector univ. dr. la Facultatea de Economie Agroalimentară din cadrul ASE București
