Gradul de congestie a traficului în Bucureşti ar creşte cu 10-20% dacă aplicaţia Waze nu ar mai funcţiona, a declarat ministrul Comunicaţiilor, Augustin Jianu, într-o conferinţă de specialitate.
„În dimineaţa aceasta am ajuns aici cu o aplicaţie mobilă – Waze. Nu ştiu câtă lume înţelege magnitudinea schimbărilor care sunt aduse de către societatea digitală. Această aplicaţie colectează datele de trafic pe deoparte de la centrele infotrafic de la Primăria Capitalei, pe de altă parte de la utilizatorii din trafic, foloseşte nişte algoritmi cognitivi de inteligenţă artificială pentru a analiza date mari şi în felul acesta îmi automatizează mie procesul de identificate a traseului meu din punctul A în punctul B”, a spus Jianu.
El a precizat că magnitudinea schimbării s-ar putea vedea dacă într-o dimineaţă în Bucureşti aplicaţia asta n-ar mai folosi, n-ar mai funcţiona.
„Cred că gradul de congestie a traficului ar creşte cu cel puţin 10-20%. Este important să înţelegem magnitudinea transformării digitale pentru că numai văzând ceea ce vine, schimbările care pot veni, putem să încercăm să construim în direcţia acestora”, a mai arătat ministrul Comunicaţiilor, care a întârziat circa 45 de minute la eveniment. Waze este aplicația de navigație și trafic cu cea mai mare comunitate din lume. Google a cumpărat în iunie 2013, cu 1,15 miliarde de dolari.AGERPRES