Datoria publică a Spaniei s-a stabilizat, reflectând programul de austeritate aplicat de diferitele comunități autonome ale țării.
Datoria totală (administrație centrală, comunități autonome și primării) a stagnat în al treilea trimestru al anului pentru prima dată de la începutul crizei, conform datelor Băncii Naționale a Spaniei.
Instituția arată că PIB-ul s-a menținut la același nivel ca și în luna iunie.
Comunitatea Valenciană este cea mai îndatorată dintre toate comunitățile autonome ale Peninsulei Iberice, cu 19,9% din PIB. Însă, pentru prima oară de la începutul crizei, nivelul datoriei s-a stabilizat, în cel de-al treilea trimestru.
În ceea ce privește datoria primăriilor, aceasta se situează la 3,4% din PIB, cu puțin mai scăzută față de 2010.
De asemenea, austeritatea se reflectă și în datele administrației centrale, gradul de îndatorare fiind stopat la 50% din PIB, la fel ca în trimestrul anterior.