Gral Medical a bugetat o creștere de 40% pentru 2011

Furnizorul de servicii medicale private Gral Medical a încheiat anul 2010 cu o cifră de afaceri de 12 milioane de euro (50,4 milioane de lei), în creștere cu aproape 20% față de anul precedent.

Segmentul retail a crescut cu peste 50% față de 2009, în timp ce segmentul corporate și cel al contractelor naționale au stagnat, având în vedere că piața nu a înregistrat creșteri pe acest domeniu.
„Bugetul companiei Gral Medical pentru anul 2011 este fundamentat pe o cifră de afaceri de 70 milioane lei (16,5 milioane euro – n.red)”, spune Robert Chițan, director promovare-dezvoltare. „Creșterea (de 40% – n.red.) va fi susținută în mod egal de centrele existente printr-o difersificare a serviciilor și maturizarea celor vechi, pe de o parte, iar pe de cealaltă parte cre;terea va fi generată de proiectele noi aflate în faza de implementare”, a mai spus managerul.
Cel mai mare proiect al anului trecut a fost lansarea Centrului de Excelență în Oncologie (OncoFort), în urma unei investiții de aproape 3,5 milioane euro, reprezentând construcția centrului, amenajarea sa și achiziția acceleratorului de particole de generație noua. Un alt proiect notabil a fost și modernizarea laboratorului de analize din Colentina, care a beneficiat de o linie complet automatizată de laborator, un sistem ce poate asigura un volum de peste cinci milioane de analize pe an. „Modernizarea a fost facută în etape, iar investiția totală a ajuns la aproape un milion de euro”, a explicat Chițan.
Contractele naționale nu depășesc 20% din cifra de afaceri, iar fundamentarea bugetului în viitor prevede o creștere a serviciilor orientate pe segmentul „fee for service”, spune Chițan.
„Piața va mocni în continuare. Anul 2013 va fi apogeul, când preconizăm schimbarea noțiunii de servicii de medicale. Se va trece de la asigurarea unor servicii de diagnosticare la servicii de tratament moderne și eficiente”, mai spune managerul, adăugând că 2013 este anul în care piața va trece de un miliard de euro.