Loredana Vonica, moştenitoarea imperiului farmaceutic Polisano din Sibiu, a vândut pentru circa 6 mil. euro aproape o treime din fabrica de medicamente oncologice Polisano Pharmaceuticals din Sibiu către grupul feroviar Grampet, avocatul Remus Borza şi partenerii acestuia din EuroInsol.
„În urmă cu un an, am împrumutat fabrica, prin EuroInsol, cu circa 14 mil. lei şi am transformat împrumutul în acţiuni, pentru a îmbunătăţi indicatorii contabili ai fabricii, iar Grampet a cumpărat acţiuni noi. Eu am atras Grampet, pentru că aveam nevoie de încă un investitor care să susţină capitalul de lucru al fabricii“, a declarat pentru Capital Remus Borza.
În noua formulă, firma care deţine fabrica de medicamente este deţinută în proporţie de 69% de Loredana Vonica, 15,5% de Grampet, 6,9% de Remus Borza, 6,9% de Nicoleta Munteanu şi 1,5% de Adrian Munteanu – ultimii doi parteneri ai lui Borza în EuroInsol. Capitalul strâns în urma intrării în acţionariat a investitorilor se apropie de 6 mil. euro.
Fabrica din Sibiu a presupus o investiţie de 75 mil. euro şi mai necesită un capital suplimentar pentru definitivarea secţiei de oncologice orale. Aceasta este cea mai mare investiţie din domeniul farmaceutic realizată în România şi singura capacitate de producţie de medicamente oncologice din ţară. Medicamentele oncologice sunt folosite în tratamentul cancerului.
„Fabrica produce acum doar suplimente alimentare. Avem circa 55 de produse marcă proprie, iar oncologice vom produce începând cu 1 octombrie 2017. Acum finalizăm investiţia la secţia de oncologice solide orale, de aceea aveam nevoie de o infuzie de capital. După aceasta vom intra în linie dreaptă pentru obţinerea certificatului de Good Manufacturing Practice (GMP), impus de cerinţele Uniunii Europene. Noi producem şi acum oncologice, dar pentru Helm din Germania“, spune Borza.
Grupul feroviar Grampet, deţinut de oamenii de afaceri Gruia Stoica şi Vasile Didilă, a participat la majorarea de capital cu aproape 3 mil. euro, iar Borza spune că atât el, cât şi Grampet sunt dispuşi să investească sume suplimentare. Decizia Grampet de a se extinde în zona farma este una surprinzătoare, dat fiind profilul grupului.
În ultima ediţie a Top 300 Capital, averea lui Gruia Stoica şi a lui Vasile Didilă a fost evaluată la 380-400 mil. euro, ceea ce le-a oferit poziţia a şasea în top. De cealaltă parte, averea familiei Vonica a scăzut la 75-76 mil. euro.
Istoria unei prăbuşiri
Decesul medicului Ilie Vonica, survenit în vara anului 2014 pe fondul arestării soţiei sale într-un dosar de evaziune fiscală, a lăsat un gol periculos în managementul conglomeratului farmaceutic Polisano, atunci cu afaceri anuale de peste 400 mil. euro şi 2.000 de salariaţi.
Participaţiile deţinute de Ilie Vonica în cadrul celor 18 companii din grup au fost preluate de Daniela Ioana Vonica şi Andreea Loredana Vonica, soţia şi fiica medicului sibian. În doi ani şi jumătate, din imperiul creat de Vonica a mai rămas doar fabrica de oncologice şi divizia medicală, Polisano Clinici, prin care funcţionează două spitale private în Sibiu, două clinici medicale în Bucureşti şi laboratoare în mai multe oraşe din ţară, printre care Miercurea Ciuc, Sibiu şi Braşov.
Anul trecut, familia Vonica a decis să vândă 78 de farmacii Reţeta către Sensiblu, într-o tranzacţie estimată la circa 20 mil. euro, iar distribuitorul de medicamente Polisano a intrat în insolvenţă, fără speranţe de a scăpa de faliment.
„La sfârşitul acestei luni, distribuitorul de medicamente Polisano va intra în faliment. În procedura de faliment se vând toate activele distribuitorului: stocuri de marfă, sedii, maşini. Creditorii sunt producători de medicamente: Sanofi Pasteur, Berlin Chemie, Terapia Cluj. Datoriile sunt de circa 30 mil. euro“, a mai explicat Remus Borza.
Avocatul, un apropiat al familie Vonica, spune că el s-a ocupat, după decesul lui Ilie Vonica, doar de divizia de clinici şi de fabrică. „Pe partea de distribuţie au fost angajaţi alţi manageri, care au încercat să salveze ce se mai putea“, conchide avocatul.
Încă din momentul preluării conducerii operaţionale a grupului Polisano, în august 2014, Remus Borza a recomandat familiei Vonica vânzare liniilor de business care oferă servicii suport, precum dealer-ul auto Toyota, service-ul auto Citröen şi un centru de înfrumuseţare.