Compania spaniolă Gran Via vrea să înceapă anul viitor construcţia a 90 de locuinţe pe o parte din terenul fostei fabrici Electrotehnica, din zona Lujerului, în special pentru programul Prima Casă, investiţia de zece milioane de euro urmând să fie suportată din fonduri proprii.
Gran Via deţine trei loturi de teren, ale fostelor fabrici Tricodava, Frigocom şi Electrotehnica, cu o suprafaţă de peste zece hectare în Bucureşti, pentru care compania a plătit aproape 100 de milioane de euro în 2006 şi la începutul anului 2007, şi a anunţat iniţial că va dezvolta în total peste 5.000 de locuinţe, spaţii de birouri şi comerciale.
„La momentul actual avem în vedere un proiect rezidenţial în Bucureşti, care s-ar adapta circumstanţelor actuale ale pieţei, în ceea ce priveşte suprafeţele şi costurile. Suntem în faza de proiectare şi vrem să obţinem autorizaţiile şi avizele până la sfârşitul acestui an, astfel încât anul viitor când vremea ne va permite să începem lucrările”, a declarat Antoanela Comşa, directorul general al Gran Via România.
Astfel, compania va dezvolta 90 de locuinţe, în primă fază, pe o parte din terenul de 4,3 hectare al fostei fabrici Electrotehnica, din zona Lujerului, cartierul Militari.
Gran Via a demolat fosta fabrică încă din 2008 pentru a face loc unui complex format din locuinţe, birouri, hotel şi spatii comerciale evaluat la peste 200 de milioane de euro.
„Vom încerca să construim ceva care să se potrivească actualului context al pieţei, respectiv să dezvoltăm locuinţe cu suprafeţe mici, care să beneficieze de TVA redus şi care se încadrează în programul «Prima Casă». Din ce am văzut pe piaţă băncile au dat credite doar pentru acest program”, a spus Comşa.
Terenuri la vânzare
Reprezentantul dezvoltatorului spune că intenţia companiei este să păstreze toate terenurile deţinute în portofoliu, însă nu exclude posibilitatea de a vinde o parte din ele, dacă prin această măsură se poate îmbunătăţi valoarea acestora.
„Dorim să vindem părţi din terenuri, să creăm asocieri de tip joint-venture cu alţi investitori şi chiar putem construi dacă cineva doreşte să închirieze după aceea”, a afirmat Comşa.
Pe lângă terenurile din Bucureşti, Gran Via mai deţine un teren şi în Constanţa, de peste 65.000 de metri pătraţi, unde a anunţat dezvoltarea a 2.900 de locuinţe, a cărei construcţie a fost începută, dar ulterior oprită. În prezent, companie lucrează la regândirea proiectului, pentru a reduce suprafeţele locuinţelor.
În luna mai, activitatea companiei în România a fost restructurată, astfel că toate firmele deţinute pe piaţa locală au fost reunite într-un holding, cu un capital social de 122,8 milioane de euro, reprezentând valoarea activelor – terenuri şi construcţia de la Constanţa.
Gran Vía România a fost înfiinţată în martie 2006 ca vehicul de investiţii al mai multor investitori spanioli.
SURSA: Mediafax