Peste 4.000 de militari vor trece pe sub Arcul de Triumf pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României şi a Centenarului Marii Uniri, fiind pentru prima dată când vor participa detaşamente care amintesc de tradiţiile poporului român, de luptele duse în timpul Primului Război Mondial, a anunţat vineri generalul-locotenent Adrian Tonea, comandantul paradei militare de Ziua Naţională, locţiitorul şefului Statului Major al Apărării.
„Vreau să încep prin a scoate în evidenţă efortul inter-instituţional pentru pregătirea acestui eveniment, parada militară naţională, iar simbolistica paradei de anul acesta este orientată spre centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Pentru prima dată vor trece o serie de detaşamente care amintesc de tradiţiile poporului român, de luptele duse în timpul Primului Război Mondial pentru reîntregirea României. De asemenea, în acest an la parada militară vor participa în jur de 500 de militari străini constituiţi în 21 de detaşamente din 20 de ţări, un număr de peste 200 de mijloace tehnice atât ale Armatei României, cât şi de la ţările partenere şi aliate. Şi nu în ultimul rând, vor zbura pe deasupra Arcului de Triumf în jur de 50 de aeronave, de mijloace aeriene şi în finalul paradei militare va defila cavaleria Jandarmeriei şi în premieră un detaşament de voluntari, cavaleria Ministerului Apărării Naţionale”, a precizat Tonea la repetiţia pentru parada de 1 Decembrie, organizată pe terenul de instrucţie Ghencea.
Potrivit comandantului paradei militare, elementele de noutate sunt reprezentate de detaşamentul format din transportoarele blindate pentru trupe „Piranha 5″, o serie de echipamente nou intrate în dotarea Statului Major al Apărării, o instalaţie de rachete „Patriot”, care va intra în dotarea Armatei române începând de anul viitor, o serie de detaşamente în ţinută de epocă şi, de asemenea, în premieră va defila un detaşament de rezervişti voluntari şi Asociaţia militarilor veterani şi veteranilor cu dizabilităţi.
Conform Agerpres, Tonea a adăugat că este cea de-a patra paradă pe care o organizează şi pe care o conduce, afirmând că efectivele sunt pregătite şi instruite pentru eveniment.
„Efectivele sunt pregătite, sunt instruite. Aici, în poligonul Ghencea, şi mâine, la Arcul de Triumf, nu facem decât să întrunim toate elementele de instruire individuală şi colectivă. Coordonarea este elementul important, între trupele care vor defila pe tehnică, între elementele care vor defila pe jos şi nu în ultimul rând coordonarea cu mijloacele aeriene”, a subliniat Adrian Tonea.
Totodată, el a dat asigurări că toate mijloacele aeriene programate pentru paradă vor survola Arcul de Triumf, indiferent de vreme.
„Toate mijloacele aeriene programate, planificate să zboare la paradă, vor zbura: elicopterele IAR-330H, elicopterele navalizate IAR-99 Şoim, F-16, F-18 ale forţelor armate canadiene, C-130 Hercules, Spartanul şi nu în ultimul rând „Iacării Acrobaţi”. MIG-urile vor survola în alte localităţi din ţară, unde se vor desfăşura parade militare locale”, a menţionat Adrian Tonea.
Întrebat dacă Serviciul de Protecţie şi Pază va defila la paradă, Tonea a răspuns negativ, afirmând că acest serviciu şi Poliţia locală vor acţiona numai în dispozitivul de protecţie şi asigurare a măsurilor necesare pentru buna desfăşurare a paradei.
„SPP acţionează în dispozitivul de protecţie şi asigurare a măsurilor necesare pentru buna desfăşurare a paradei. Atât SPP-ul, cât şi Poliţia locală, sunt în dispozitiv începând cu data de 30 noiembrie, dar nu în cel de paradă, în dispozitivul de protecţie”, a afimat generalul.