Ole Hansen, director strategie mărfuri la Saxo Bank, analizează evoluţia preţului principalelor mărfuri trazancţţţţionate pe pieţele globale, de la petrol la zahar şi cafea. Hansen crede că statele membre OPEC au dat deja semne bune privind reducerea producţiei, dar trebuie să treaca şi Rusia la fapte şi să reducă producţia cu 300.000 barili/zi, cum a promis în noiembrie 2016. Vremea proasta din America de Sud va influenţa preţul cafelei şi al zahărului, iar China va continua să alimenteze cererea de metale industriale, cu o schimbare semnificativă - o cerere îndreptată spre consum şi clasa de mijloc, nu una spre industria grea.
Procesul de revenire a mărfurilor în 2016, după o perioadă de 5 ani de piață în retragere, s-ar putea extinde în 2017, din mai multe motive. Unul dintre ele: producătorii de petrol din OPEC au început să facă pași semnificativi pentru reducerea producției, în urma acordului din noiembrie.
Rămân unele incertitudini, printre care noile politici ale administrației SUA, direcția dolarului, dobânda Fed și ritmul creșterii economice din China.
Indicele Bloomberg Commodity a crescut cu 13% anul trecut – factorii ce au susținut asta sunt încă prezenți în sectorul energetic, la metalele prețioase și în domeniul mărfurilor agricole, acolo unde a existat presiune ani buni.
Credem că sectorul energetic va evolua lent spre niveluri mai mari de preț. Va fi un drum anevoios, dar sectorul energetic pare determinat să crească.
La metalele prețioase, am putea asista la o revenire similară anului trecut, dar asta depinde de dolarul american. Mulți analiști cred că dolarul va crește, alții, bazându-se pe declarațiile recente ale președintelui Trump, cred că va scădea. Un dolar slab e bun pentru mărfuri.
Creșterea Chinei este factorul moderator
China va continua să alimenteze cererea de mărfuri, dar nu va mai fi ca în trecut. Va fi un nou tip de cerere, bazată mai mult pe dezvoltarea consumului, nu pe mărfuri pentru industria grea. Nu cred că văm avea o încetinire dramatică a creșterii economice chineze, dar datoria poate ajunge într-o bulă, ceea ce e îngrijorător.
Prețurile din China cresc – din cauza monedei locale care trebuie să rămână competitivă pe plan internațional. Dar va fi nevoie de energie în China pentru a susține dezvoltarea clasei mijlocii, reflectată în cererea tot mai mare de automobile.
Vedem cu ochi buni creșterea din China, dar trebuie să vedem și în ce ape se vor scălda noile relații sino-americane.
Dilema numită “Fed”
Politica restrictivă a Fed ar putea duce la un dolar SUA mai puternic, cu impact negativ asupra mărfurilor. Asta nu va fi bine pentru economiile emergente, pentru că o bună parte din datoriile lor sunt în dolari.
Avem o multitudine de situații politice dificile, riscante, în 2017 – cea mai mare: politica izolaționistă, protecționistă a lui Trump. Europa are alegeri anul acesta în Olanda, Franța și Germania, care sunt extrem de importante, mai ales după votul pro Brexit din Marea Britanie de anul trecut.
Piața petrolului – reechilibrată
Reducerea producției agreată de OPEC în noiembrie 2016 pare să funcționeze, dar va lua mai mult decât era de așteptat. Statele membre au luat deja măsuri în acest sens, dar e necesar să vedem și Rusia făcând ce a promis – reducerea cu 300.000 barili/zi a producției.
Viteza procesului va depinde și de nivelul producției în SUA și în două state cu situații politice volatileȘ Libia și Nigeria. Ultimele două sunt sub capacitatea normală de producție. Odată ce situația lor se va îmbunătăți, vor reîncepe producția la cote normale – cum aproape că se întâmplă deja în Libia – ceea ce înseamnă că trebuie “tăiat” din altă parte.
Pe scurt, OPEC a găsit leacul, a trimis un mesaj pieței, iar aceasta a reacționat.
Prețul a crescut cu 20% din noiembrie încoace. Acum, însă, interesul la cumpărare s-a diminuat, ceea ce presupune un risk de selloff din partea celor care vor să încaseze profitul. Dacă apetitul va rămâne același – în jur de 1,5 milioane barili/zi, s-ar putea să avem drum liber spre valoarea $60/b până la finele lui 2017.
Mărfurile agricole – dependente de vreme
Vremea, producția, cererea și – până la un punct – valoarea dolarului sunt factori cheie pentru mărfurile agricole. Silozurile sunt cam pline după o perioadă de 4 ani de recolte bune, ceea ce va pune presiune asupra creșterii prețurilor. Vremea din primăvară ne spune întodeauna ceea ce consideră fermierii demn de cultură. S-ar putea ca anul acesta, cel puțin în SUA, rege să fie grâul.
Boabele de soia au prins ceva “curaj” în ultima vreme, datorită… sau din cauza condițiilor meteo din America de Sud – mai ales în Argentina. Asta demonstrează că orice înrăutățire a vremii afectează profund piața.
Pentru zahăr și cafea, avem condiții de piață bullish. Avem un deficit anul acesta: producția din Brazilia va fi cu siguranță mai mică decât în anii trecuți, ceea ce va oferi un impuls prețului cafelei pe burse.