Ministrul Maria Grapini a declarat, într-o conferinţă de presă la Arad, că în acest moment străinii pot cumpăra fără restricţii terenuri în România, pentru că nu există în vigoare condiţii suplimentare, după ce legea care le dădea românilor drept de preempţiune a fost respinsă de preşedintele Traian Băsescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"De la 1 ianuarie 2014 au expirat cei şapte ani în care în România nu puteau fi cumpărate terenuri decât de persoane juridice, nu şi de persoane fizice din alte ţări. Acum când vorbim, orice cetăţean, din orice ţară, dacă vine şi identifică un teren şi se înţelege cu proprietarul, îl poate cumpăra fără niciun alt aviz (…) Există un vid legislativ de aproximativ o lună. Nu există în vigoare o altă lege care să pună şi alte condiţii, până cel mai devreme în 10 februarie, când pot să intre în plen comisiile să lucreze, legea fiind returnată, trebuie refăcută", a declarat Grapini.
Ministrul a spus că "ideea legii respinse a fost atât să existe acest drept de preempţiune pentru români şi pentru stat, cât şi să se încerce o compactare a terenurilor".
"Luna aceasta nu ştiu câţi (cumpărători – n.r.) o să vină, dar înţeleg că şi preţurile au crescut în această perioadă. Nu am constatat personal că ar veni foarte mulţi", a declarat Grapini.
Conform Tratatului de aderare la UE, România s-a angajat ca la 1 ianuarie 2014 să liberalizeze piaţa funciară, astfel încât cetăţenii străini, persoane fizice, din comunitatea europeană să poată cumpăra fără restricţii terenuri agricole.
Preşedintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului, marţi, reexaminarea Legii care reglementează cumpărarea de terenuri de către cetăţenii europeni.
Preşedintele menţiona în cerere faptul că articolul. 2 alineat (2) stabileşte că "prevederile prezentei legi se aplică cetăţenilor români, respectiv cetăţenilor unui stat membru al Uniunii Europene sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (ASEE)…" şi "persoanelor juridice având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene sau a statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (ASEE)".
"Această reglementare nu este clară, întrucât trebuie prevăzut expres dacă legea se aplică şi persoanelor juridice având naţionalitatea română sau numai persoanelor juridice având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene, altele decât cele române", se preciza în cerere, adăugându-se că această menţiune "este utilă deoarece un act normativ trebuie sa fie predictibil şi previzibil".
Cetăţenii străini pot cumpăra deja teren în România începând cu 1 ianuarie, potrivit Tratatului de aderare cu UE, iar legea respinsă de preşedintele Traian Băsescu le dădea românilor drept de preempţiune la achiziţa terenurilor, declara agenţiei MEDIAFAX, joi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
"Lucrăm la lege şi sperăm să fie aprobată cât mai curând. Prevederile privind liberalizarea pieţei funciare din Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2014, dată de la care străinii sunt liberi să cumpere teren în România. În absenţa legii, românii nu au drept de preempţiune la cumpărare", spunea Constantin. El spunea că legea va fi modificată astfel încât să fie aprobată cât mai repede.