Anual, invatamantul superior este subventionat de la buget cu o suma ce se mentine in jurul valorii de 65 miliarde de lei. Un calcul rapid, facut de directorul Directiei generale pentru coordonarea invatamantului superior din Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC), dl Ioan Ianos, arata ca statul aloca, in medie, 1.000 de dolari pentru fiecare student din invatamantul public. "Ceva mai mult, 1.500 de dolari, pentru un medicinist, 2.000 sau chiar 2.500 de dolari pentru unul care se specializeaza
Anual, invatamantul superior este subventionat de la buget cu o suma ce se mentine in jurul valorii de 65 miliarde de lei. Un calcul rapid, facut de directorul Directiei generale pentru coordonarea invatamantului superior din Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC), dl Ioan Ianos, arata ca statul aloca, in medie, 1.000 de dolari pentru fiecare student din invatamantul public. „Ceva mai mult, 1.500 de dolari, pentru un medicinist, 2.000 sau chiar 2.500 de dolari pentru unul care se specializeaza in cinematografie.” Rectorul Universitatii Bucuresti, dl Ioan Mihailescu, precizeaza ca sumele respective compenseaza doar jumatate din costurile reale pentru un student. „Restul se acopera din incasarile realizate prin sistemul de invatamant cu taxa si din prestarile de servicii academice.”
Oricat de multi bani ar fi, este stiut faptul ca ei nu ajung niciodata. Importante sunt rezultatele ce se obtin cu acesti bani. MEC centralizeaza numai datele de intrare a subventiilor bugetare: 57 de institutii de invatamant superior de stat, cu nu mai putin de 456 facultati si 435,4 mii de studenti inscrisi in anul universitar 2001-2002. Cu 32,3 mii mai multi studenti la zi fata de anul precedent. Cantitativ, politicile educationale adoptate dupa 1990 s-au dovedit eficiente. Ne apropiem, in sfarsit, de standardele Uniunii Europene: 1.940 de studenti la suta de mii de locuitori.
Drumul banilor in facultatile de stat
Calitativ, nimeni nu poate da un raspuns privitor la eficienta banului public investit in educatia tinerilor. Ne putem consola cu observatia ca nivelul invatamantului superior a scazut peste tot in lume. Diferenta consta insa in faptul ca sistemul educational occidental este evaluat cu precizie, astfel incat „pierderile” sunt tinute sub control. „Universitatile noastre scot pe banda tot mai multi absolventi cu o pregatire foarte subreda. Este consecinta transformarii invatamantului in fenomen de masa”, concluzioneaza dl Ioan Mihailescu. Anul acesta s-au inregistrat 160.000 de bacalaureati. MEC a aprobat 150.000 de locuri pentru admitere la facultati, asa incat se poate spune ca numai cine nu a vrut nu s-a inscris. Drept este ca, in fiecare an, abandoneaza studiile o treime dintre studentii din anul I. Ponderea „iesirilor” de buna voie scade in anul al
II-lea la 10 – 15%, devenind nesemnificativa in urmatorii ani de studii. In rata abandonului universitar nu sunt cuprinsi cei care se inscriu la mai multe facultati. In plus, trebuie remarcat faptul ca „iesirile voluntare” se inregistreaza numai la invatamantul cu plata.
Facultatile nu au nici un interes sa elimine din sistem studentii „neperformanti” pentru ca pierd finantarile de la buget. Dimpotriva! In conditiile in care subventionarea se face pe cap de student, toti rectorii, decanii, profesorii s.a.m.d. sunt interesati sa atraga cat mai multi candidati. Cresterea cifrei de scolarizare reprezinta garantia pastrarii posturilor si suplimentarea veniturilor prin cumul de ore la normele obligatorii, asa incat comisiile coboara exigentele la admitere. „Calitatea actului didactic nu este verificata nici la nivelul universitatii si nici in afara ei, la intrare pe piata muncii. Consiliul National de Evaluare si Acreditare Academica (CNEAA) foloseste sisteme de evaluare pur cantitative. Problema calitatii a scapat de sub controlul tuturor, inclusiv al ministerului”, recunoaste dl Ianos. Presedintele CNEAA, dl Ioan Mihailescu spune ca au fost create mecanismele prin care sa se elimine efectele nedorite, de stavilire a admiterii la facultate a studentilor slabi si a goanei dupa diplomele universitare, dar sistemul de vot egal pentru toti rectorii universitatilor din tara nu permite obtinerea acordului majoritatii in Consiliul National al Rectorilor. Cand se pune problema evaluarii calitatii si ierarhizarea institutiilor de invatamant pentru corelarea finantarii cu pozitia obtinuta in clasament, nu se poate ajunge la un consens pentru ca rectorii de la universitatile mai mici voteaza impotriva sistemului. „Legea nu permite CNEAA sa faca o evaluare calitativa a activitatii institutiilor de invatamant sau a studentilor. Acreditarea vizeaza cadrul de organizare, conditiile de functionare, profesorii, programele universitare etc.”
Rectorii nu comenteaza pentru ca stiu de ce
Am incercat sa aflam si opinia altor rectori despre modul in care fiecare evalueaza calitatea institutiei pe care o conduc. O lista cu intrebari pe aceasta tema a fost trimisa la mai multe universitati, cu traditie sau recent infiintate, in asa fel incat sa se poata contura o imagine la nivelul tarii. Doar un singur rector s-a incumetat sa raspunda oficial. „Evaluarea rezultatelor facultatii se face in functie de situatia scolara la finele anului, de promovabilitatea la examenele de licenta si absolvire, de rezultatele la concursurile de angajare a absolventilor si de cercetarea stiintifica desfasurata de cadrele didactice ale facultatii, manifestari cultural – artistice”, ne-a declarat rectorul Universitatii de Nord din Baia Mare, profesor Emil Micu.
In mod neoficial, comentariile facute de cei care au responsabilitatea asigurarii calitatii procesului didactic au fost nenumarate. Faptul ca nu s-a dorit declararea identitatii este o dovada a recunoasterii propriei vinovatii la intretinerea unui sistem de invatamant macinat de vicii. Aprecierile profesorilor exprima viziunea calaului ajuns in postura de victima.
· Reforma invatamantului a generat cresterea spectaculoasa a numarului de studenti – de la 164.000 in 1990, la 582.000 in 2002. Insuficienta numarului de cadre didactice a condus la cumulul de norme in cadrul aceleiasi facultati sau/si la multe alte institutii particulare. Urmarea fireasca a acestor suprasolicitari a fost abandonarea preocuparilor profesorilor de a mentine si imbunatati cursurile si programele de invatamant. Goana dupa castig a universitatilor a condus la aparitia unui numar impresionant de programe postuniversitare si masterate. In cazul masteratelor, finantarile de la buget sunt duble, prin comparatie cu sumele de bani acordate de stat studentilor de la zi. De aceea, multi profesori au fost tentati sa ia cursuri mai multe decat posibilitatile reale de acoperire a noilor programe cu informatii sau cunostinte actualizate si adecvate nivelurilor superioare de specializare. Astfel s-a ajuns ca aceleasi materii sa se predea si la cursurile universitare si la programele postuniversitare si la masterate.
· Autonomia universitara a condus la respingerea oricarei forme de control asupra programelor de invatamant. Acestea sunt elaborate in functie de interesele si puterea
unor profesori preocupati sa-si mentina statutul si avantajele dobandite si nu de standardele ocupationale sau de nevoile economiei de piata. Dar, chiar si asa, pregatirea fundamentala este superficiala. Procesul de instruire se bazeaza pe transmiterea informatiilor teoretice sub forma „dictarilor” si explicarea aplicatiilor practice la tabla. Multe programe sunt preluate, pur si simplu, din invatamantul occidental, fara ca profesorii sa se specializeze in domeniul respectiv. Cursurile sunt, de cele mai multe ori, compilatii ale unor traduceri din carti de specialitate frantuzesti, americane sau anglo-saxone. Urmarea: nenumarate discipline poarta denumiri impresionante, dar fara acoperire sub aspectul continutului si, cu atat mai putin, a competentelor didactice.
· Perfectionarea in strainatate a profesorilor din invatamantul public a fost valorificata cu succes de facultatile particulare concurente, unde acestia au fost atrasi prin sisteme de plata mai mari. Astfel, investitia MEC s-a regasit in ofertele educationale similare lansate de institutiile private de invatamant. Aceeasi profesori, dupa aceleasi programe si cu aceleasi cursuri, se regasesc si la facultatile de stat si la cele particulare. Mai mult chiar, tot aceiasi profesori fac parte din comisiile desemnate in cadrul facultatilor de stat sa organizeze examenele de licenta, astfel incat sa se asigure respectarea standardelor de performanta a facultatilor nou infiintate. r
r
Evaluarea activitatii cadrelor didactice, desi trebuie sa se faca periodic, practic nu s-a efectuat niciodata in ultimii 12 ani. Profesorii trecuti de o anumita varsta predau tot ce au invatat inainte de 1989 si nu se mai pot adapta la cerintele unui invatamant modern. Cadrele didactice tinere au contracte de colaborare cu diferite alte institutii de invatamant si nu mai au timp sau nu mai sunt interesate sa se perfectioneze, pentru ca evolutia lor in cariera este obstructionata de cei mai in varsta. Posturile in invatamant se ocupa de cei cu note mici, prin relatii sau prin alte metode decat cele legate de competenta. r
r
Coruptia functioneaza de la intrarea in facultate, numirea intr-o anumita grupa a studentului, examinare, pana la elaborarea lucrarii de diploma sau obtinerea licentei. Pretul unui examen se masoara cu sticla de votca, iar al diplomei de licenta cu masina Dacia.r
r
Diplomele de absolvire au devenit simple inscrisuri fara valoare pe piata interna a muncii si, cu atat mai putin, pe cea internationala. In acest moment, nimeni nu mai poate justifica relevanta unei pregatiri si a diplomei respective. Studiile politehnice sunt recunoscute numai in baza diplomei de stat, in timp ce pentru altele se impune examenul de licenta. Absolventii de la drept, medicina sau arhitectura pot profesa numai daca primesc autorizatie din partea asociatiilor profesionale care reglementeaza, potrivit legii, domeniul respectiv de activitate. Tinerii se inscriu la tot felul de programe postuniversitare, masterate sau chiar doctorate, desi majoritatea angajatorilor nu dau, la propriu, nici un ban pe astfel de specializari pur teoretice, inca, in Romania. La interviul de angajare ei sunt interesati de competentele si cunostintele practice ale candidatilor.r
Avand in fata imaginea reala a sistemului universitar, este inutil sa ne mai intrebam de ce reprezentantii oficiali ai institutiilor de invatamant nu urmaresc si ce se intampla cu absolventii lor pe piata muncii. r
r
Cere si ti se va da oricat, daca esti la puterer
r
In mod normal, pe site-urile unde fiecare facultate isi prezinta oferta educationala si facilitatile oferite studentilor, ar trebui sa fie afisate si informatii despre incadrarea absolventilor pe piata muncii, nivelul minim sau mediu al salariilor primite la angajare, posibilitati de evolutie in cariera etc. In Occident, institutiile prestigioase se grabesc sa aduca la cunostinta publicului, anual, date referitoare la numarul de absolventi angajati dupa trei, sase sau noua luni; procentul absolventilor angajati in specialitatea urmata in facultate; rata de succes pe niveluri de performanta manageriala; nivelul de salarizare la angajare etc. In functie de acesti parametri, universitatile primesc calificative, intra in topul sistemului de invatamant si li se aloca subventii de la bugetul public. Pana nu de mult, am crezut intr-adevar ca reprezentantii facultatilor nu urmaresc si nu stiu care este rata de succes a absolventilor pe piata muncii. Am constatat cu surprindere, in cadrul discutiilor „informale” ca acest aspect se cunoaste cu destul de mare precizie din formularele pe care le completeaza toti cei veniti dupa un timp sa-si ia diplomele de studii. Nimeni nu se grabeste sa faca declaratii oficiale, din moment ce nu exista nici un mijloc de motivare sau constrangere. Rectorul Universitatii de Nord din Baia Mare, profesor Emil Micu, declara ca „Nu exista date suficiente, din cauza lipsei fondurilor necesare infiintarii unor birouri de specialitate pentru urmarirea traseului absolventilor.” Rectorul Universitatii din Bucuresti, dl Ioan Mihailescu, recunoaste ca doar unele facultati sunt interesate sa-si faca publice situatia cu absolventii, fapt constatat pe site-ul facultatii de geografie: 90% dintre licentiati si-au gasit in primele sase luni posturi in domeniul specific de specializare. Scopul este, evident, promotional. Ce interes ar avea facultatea de medicina, spre exemplu, sa afiseze astfel de informatii, cand din 2.000 de absolventi pe an se prezinta la concursul pentru rezidentiat doar 10%, sau facultatea de drept unde, din 2.800 de absolventi, reusesc sa intre, prin concurs, in magistratura doar cateva sute. Un calcul rapid, facut de directorul din MEC, dl Ianos, in privinta licentiatilor in economie arata ca din 40.000 de absolventi pe an doar 2.000 se angajeaza in domeniul de pregatire. Cum se face atunci repartizarea fondurilor bugetare pe facultati si care sunt criteriile ce stau la baza aprobarii anuale a cifrelor de scolarizare? Foarte simplu. Principiul este acelasi pe care se bazeaza intregul nostru sistem de guvernare: cere si ti se va da! Cu o conditie: sa faci parte dintre cei care sunt la putere sau o servesc. tr
r
Ioan Mihailescu, rector Universitatea Bucuresti si presedintele CNEAAr
r
„Universitatea noastra ar trebui sa-si faca o strategie a activitatii de invatamant si o planificare a numarului de studenti pornind de la strategia nationala elaborata de MEC pe baza directiilor de dezvoltare economica si a dinamicii fortei de munca stabilite de Ministerul Dezvoltarii si Prognozei (MDP). Eu nu am vazut niciodata asemenea strategii. La MDP se gasesc numai principii generale, nu planuri strategice. Asa incat, ne bazam doar pe bunul simt. Banuim cam care ar putea fi tendintele pe piata fortei de munca in urmatorii cinci-zece ani si procedam ca atare. Numai ca la fel procedeaza si celelalte universitati. Strategia bunului simt in domeniile tehnologiei, informaticii, economiei, finantelor si dreptului a pornit de la o prognoza corecta, dar aplicata concomitent de toti ofertantii de invatamant superior a generat o supraoferta. Invatamantul particular s-a dovedit la fel de inflexibil ca si cel de stat in momentul in care era clar ca este nevoie de o schimbare a domeniilor de pregatire.”r
r
Ioan Ianos, director general MECr
r
„Introducerea invatamantului cu taxa in cadrul facultatilor de stat a fost momentul cel mai important care a dus la deteriorarea calitatii. Au fost admisi studenti mult prea multi peste capacitatea de scolarizare. Sistemul creat nu mai permite eliminarea celor slabi pe traseul studiilor. In anteproiectul legii invatamantului superior noi am cuprins masuri menite sa creeze reactii ale intregului sistem, pornind de la baza. Trebuie schimbat nu numai sistemul de invatamant, ci si modalitatile de evaluare a cadrelor didactice. In foarte multe universitati s-a atins performanta ca un profesor de scoala generala sa ajunga profesor universitar plin in cinci-sase ani. Probabil ca va trebui schimbata si finantarea invatamantului de stat. Finantarea globala nu va mai avea nici o valoare, daca se va introduce plata unor taxe pentru toti studentii. Pentru a controla banul public trebuie introduse mai multe parghii. Nu este suficient numai criteriul angajarii in specialitate dupa absolvire. Finantand postul se vor putea pune restrictii si cadrelor didactice.”r
r
Dan Candea, profesor Universitatea Tehnica din Cluj-Napocar
r
„Consider ca interesul multora dintre tineri pentru pregatirea universitara decurge mai degraba dintr-o inertie/obisnuinta venind de dinainte de 1989: tanarul termina liceul, fara ca sa aiba cultul muncii si, traditional, „copilul trebuie sa faca o facultate”. Pentru unii studenti veniti din mediul rural, urmarea de studii superioare este vazuta ca o cale de a scapa de „amenintarea” muncii grele din agricultura, asa cum se face ea in Romania (agricultura de subzistenta). Pe parcursul anilor de studii se dobandesc, mai degraba, cunostinte (teorie) decat deprinderi (a sti sa faci ceva). Discutand in urma cu circa trei luni cu o licentiata in studii economice, care dorea sa vina la mine la doctorat in management, si intreband-o despre ce a studiat in facultate intr-un anumit domeniu managerial, mi-a spus: „materiile pe care noi le-am facut au fost mai mult tabele si clasificari”.r
r
Someri licentiati pe termen lungr
r
Numarul somerilor cu studii superioare a crescut in fiecare an, la fel ca si perioadele de timp pentru care primesc ajutoare de la stat.r
r
t1995*t1999*t2002 trim.I**tr
– beneficiari ajutor de somajt7.223t14.975t40.495r
– beneficiari alocatie de sprijin t4.311t8.032t-tr
r
**Din somerii cu studii superioare, inregistrati in cadrul Anchetei AMIGO, r
in 2002 sunt: r
18.722tsomeri care nu au mai lucrat niciodatar
21.773tsomeri care nu au mai lucrat inainte r
22.278tfemei cu studii universitare de lunga durata r
18.217 barbati cu studii universitare de lunga duratar
r
Tehnica la stat si economia la privatIr
r
Comparativ cu anul trecut, numarul studentilor la facultatile de stat cu profil tehnic, agricol, medico-farmaceutic si artistic se afla in usoara scadere.r
r
r
ProfilttInvatamant public (%)tInvatamant privat (%)r
Economictt19,2tt42,7r
Juridicttt6,0tt29,4r
Universitartt33,1tt21,6r
Agricoltt3,6tt3,6r
Medico-farmaceutict7,1tt1,2r
Artisticttt1,7tt0,9r
Tehnicttt29,3tt0,6r
r
Tot mai multi studenti pe cap de profesorr
r
Unui cadru didactic ii revin acum cu cinci studenti mai mult fata de 1995. Cei mai solicitati sunt profesorii din Bucuresti unde invata cei mai multi studenti: aproximativ o patrime din numarul total al celor inscrisi.r
r
r
ttt1995t1997tt1999tt2000tt2002r
Studenti inscrisir
t336.141 360.590 t452.621 t533.152t582.200r
Personal didacticr
ttt22.611t24.427tt26.977tt27.959tt28.674r
Institutii de invatamant superiorr
ttt95t106tt121tt126tt126r
Facultatir
ttt437t516tt632tt696tt729