Grawe România a înregistrat un profit net de 2,4 milioane lei în primele 9 luni din 2015

Societatea de asigurare Grawe România a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2015, un profit net de 2,4 milioane lei, la un volum de prime brute subscrise de 34,6 milioane lei, se arată într-un comunicat al companiei.

Activele financiare ale companiei au crescut, în perioada de referinţă, cu 6,48%, ajungând la o valoare de 373,2 milioane lei. 

În ceea ce priveşte daunele plătite clienţilor în cursul anului 2015, acestea însumează 1,55 milioane lei, iar pentru contractele de asigurare de viaţă ajunse la final compania a achitat suma de 4,55 milioane lei. 

Începând cu data de 11 noiembrie 2015, Grawe România Asigurare este administrată în sistem dualist, conducerea companiei fiind asigurată de un Consiliu de Supraveghere şi un Directorat. 

 AGERPRES