Există cazuri în care șoferii rămân cu mașina în drum pentru că au rămas fără combustibil, deși au fost avertizați de becul de pe bordul mașinii. Într-un material realizat de Digi24, aflăm de la specialiști care sunt principalele greșeli pe care le fac șoferii ajunși în astfel de situații.
Ce greșeală fac șoferii?
Acum o lună, o limuzină de lux a rămas fără carburant chiar în mijlocul stațiunii Mamaia. Timp de câteva zeci de minute, mașina a blocat o bandă de mers. În tot acest timp, proprietarul și-a sunat un prieten care i-a adus două bidoane cu carburant, pentru a putea ajunge la benzinărie. Astfel de situații se produc atunci când șoferul ignoră că i s-a aprins becul care îi indică faptul că nu mai are suficient carburant.
„Greșeala pe care foarte adesea șoferii din România o fac este aceea de a crede că ei pot calcula cât mai au de mers. Este o mare greșeală. Nici măcar calculatorul mașinii nu poate calcula cu exactitate, deși el ne arată acolo, în bord, un range, o medie, un număr de kilometri pe care ar mai putea merge.”, a spus Emil Gâtej, specialist în condus defensiv.
Un mit a fost spulberat
Prin urmare, mitul potrivit căruia când ți se aprinde becul de carburant mai ai în rezervor 5-6 litri, cu care mai poți merge 70-80 de kilometri, este fals.
” Contează foarte mult greutatea mașinii, contează drumul pe care mergem, poate să fie un drum pe care urcăm și atunci consumul crește. Pot fi tot felul de condiții variabile, de tipul consumatorilor autovehiculului, care pun lucru mecanic pe motor și atunci motorul va consuma mai mult carburant decât ne-am aștepta sau decât se așteaptă calculatorul mașinii și atunci riscăm să rămânem în pana prostului.”, a declarat Emil Gâtej, specialist în condus defensiv.
Ne putem strica mașina
„În rezervor este o pompă, care se și unge, se și răcește cu carburantul mașinii. Dacă rămânem fără carburant, riscăm ca această pompă să nu mai funcționeze, să se strice. Șoferii profesioniști nu merg cu martorul de combustibil aprins. Se pot trage gunoaie de pe fundul rezervorului, se înfundă injectoare și așa mai departe.”, spune Emil Gâtej.
Așadar, specialiștii vă recomandă ca atunci când vi se aprinde becul de combustibil, mergeți la cea mai apropiată benzinărie.
Sursa foto: Dreamstime