Grecia a cedat chinezilor cel mai mare port al ţării. Suma obţinută, 368,5 milioane de euro

Grecia a încheiat vineri contractul de privatizare a Piraeus Port, cel mai mare port din ţară, cu compania chineză COSCO Shipping Corporation, pentru 368,5 milioane de euro, acesta fiind al doilea acord major după cel convenit la sfârşitul anului trecut cu operatorul german de aeroporturi Fraport, transmite Reuters, citat de News.ro.

Acordul a fost semnat vineri la Atena de preşedintele COSCO, Xu Lirong, premierul elen Alexis Tsipras şi şeful agenţiei de privatizare din Grecia (TAIPED), Stergios Pitsiorlas.

Potrivit contractului, COSCO cumpără o participaţie de 51% la Piraeus Port pentru 280,5 milioane de euro. După cinci ani, compania chineză va prelua alte 16% din acţiunile operatorului portuar elen, pentru 88 de milioane de euro, după efectuarea unor investiţii obligatorii, care pe parcursul a 10 ani vor totaliza 350 de milioane de euro.

În decembrie 2015, Grecia a semnat primul contract major de privatizare, prin care a transferat controlul a peste 12 aeroporturi regionale companiei germane Fraport.

Contractul de 1,23 miliarde de euro prevede concesionarea pe o perioadă de 40 de ani a aeroporturilor către Fraport, care şi-a asumat obligaţia să le modernizeze şi să le administreze. Între aeroporturile respective se află şi cele de pe insulele Corfu, Mykonos, Rhodos şi Santorini.