Acţiunile principalelor bănci din Grecia înregistrau vineri scăderi semnificative la Bursa de la Atena, din cauza impasului în negocierile cu creditorii internaţionali, transmite BBC.
Vineri, acţiunile National Bank of Greece au scăzut cu aproape 6%, în timp ce titlurile Piraeus şi Alpha înregistrau un declin de peste 5%.
Joi, Bursa de la Atena a crescut cu peste 14%, cea mai bună performanţă din ultimele 14 săptămâni, pe fondul optimismului privind negocierile dintre Grecia şi reprezentanţii UE, BCE şi FMI.
Joi seara, echipa de negociatori a Fondului Monetar Internaţional a părăsit Bruxelles-ul, întrucât nu a reuşit să înregistreze progrese în privinţa încheierii unui acord cu Grecia.
'Mingea este foarte mult în terenul Greciei. Există deosebiri majore între echipa FMI şi cea a Greciei în majoritatea domeniilor cheie. În ultimul timp, nu s-au înregistrat progrese în atenuarea acestor diferenţe', a afirmat purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice.
Comisia Europeană a confirmat, marţi, că a primit noi propuneri din partea Greciei, care vrea să ajungă la un acord cu UE, BCE şi FMI pentru a primi tranşa de 7,2 miliarde de euro şi a evita intrarea în incapacitate de plată. Un oficial UE a apreciat că propunerile trimise de Atena creditorilor internaţionali nu sunt suficiente pentru a se ajunge la un acord care să deblocheze fondurile pentru Grecia.
Decizia FMI de a-şi retrage echipa vine pe fondul sporirii criticilor creditorilor internaţionali privind atitudinea Guvernului de la Atena, care refuză în continuare solicitările reprezentanţilor UE, BCE şi FMI, ţara riscând să între în incapacitate de plată şi în cele din urmă să iasă din zona euro (Grexit).
Grecia a amânat săptămâna trecută o plată care trebuia rambursată către FMI până la data de 5 iunie şi intenţionează să cumuleze într-o singură sumă toate tranşele în valoare de 1,7 miliarde de dolari ce trebuie returnate Fondului în cursul lunii iunie.
Statul elen este presat de creditorii săi internaţionali să adopte un pachet de reforme în schimbul unor noi fonduri care să îl menţină pe linia de plutire.
Moritz Kraemer, directorul diviziei de ratinguri suverane de la agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's Ratings Services, a avertizat, joi, că ar putea fi doar o chestiune de timp până când Grecia nu va mai putea rambursa sumele datorate deţinătorilor de obligaţiuni şi băncilor. Potrivit lui Kraemer, 'adevăratul termen limită' va fi în luna iulie, când Grecia are de rambursat unele obligaţiuni pe care le deţine Banca Centrală Europeană.
'Dacă vor rata acea plată, estimările mele sunt că va fi imposibil pentru BCE să continue să acorde lichiditate de urgenţă sistemului bancar din Grecia', a apreciat oficialul S&P.
Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România. AGERPRES