Risc crescut de speculă pe piața cărnii din cauza pestei micilor rumegătoare

Pe fondul creșterii fluxului turistic și a cererii de carne pentru sărbătoarea din 15 august, piața cărnii din Grecia se confruntă cu riscuri crescute de speculă, în condițiile în care pesta micilor rumegătoare afectează mai multe regiuni ale țării.

Această situație a dus la o creștere masivă a importurilor de carne din România și Spania, la prețuri semnificativ mai mari față de anul precedent, potrivit publicației Oikonomikos Tachydromos, citată de Rador Radio România.

În prezent, piața greacă este aprovizionată aproape exclusiv cu ovine și caprine importate din România, care și ea este afectată de pesta micilor rumegătoare, unde aproximativ 230.000 de animale au fost sacrificate.

În plus, Spania furnizează carcase de ovine la prețuri și mai ridicate. Prețul angro pentru carnea de miel din România variază între 9,50 și 11 euro/kg, comparativ cu 8-8,80 euro/kg anul trecut, iar carnea din Spania se vinde la prețuri între 9,70 și 11,20 euro/kg.

Grecia
SURSA FOTO: Dreamstime

Situație dificilă pentru crescătorii de animale din Grecia

În urma măsurilor restrictive și a interdicției de deplasare și sacrificare a animalelor în abatoarele grecești, crescătorii de animale se află într-o situație dificilă. Aceștia critică faptul că, în timp ce sacrificarea animalelor este interzisă în Grecia, importurile de carne sacrificate din România sunt permise.

„De unde vor proveni mieii pentru piața grecească dacă măsurile rămân în vigoare?” a întrebat retoric Dimitris Moschos, vicepreședintele Asociației Elene pentru Creșterea Animalelor.

El a subliniat că, în timp ce România susține că livrează carne din zonele „curate”, Grecia nu permite sacrificarea animalelor din propriile zone neafectate, precum Macedonia de Vest, pentru a le trimite măcelăriilor.

Acest lucru a dus la un sentiment de nemulțumire și frustrare în rândul producătorilor greci, care se văd forțați să se bazeze pe importuri scumpe pentru a satisface cererea internă.

Piața elenă, dependentă complet de importuri

În acest context, piața greacă este aproape complet dependentă de importuri, iar primele semne de lipsuri în stocurile de carne se fac deja simțite, deși la o scară mică. Factorii de pe piață avertizează că aceste lipsuri ar putea crește în zilele următoare, în funcție de evoluția bolii la animale.

În lista de prețuri angro publicată de Organizația Piețelor Centrale și a Pescuitului (OKAA), nu există prețuri pentru carnea de miel, capră și oaie de proveniență grecească, ceea ce reflectă lipsa disponibilității acestor produse pe piață.