Grecia continuă se lupte cu incendiile. Timp de o săptămână, focul a făcut prăpăd. Au fost distruse zeci de mii de hectare de teren numai în nord-estul ţării. Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice, susţinut de Uniunea Europeană, a arătat că este cel mai amplu incendiu de vegetaţie înregistrat pe teritoriul european în ultimii ani.
„Grecia trece prin cel mai dificil an, din punct de vedere al condiţiilor climatice, din istoria înregistrării şi colectării datelor meteorologice”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Pavlos Marinakis.
Incendiile din Grecia, alimentate de vântul puternic
Oficialul elen a spus că echipele de pompieri se luptau cu 517 incendii de vegetaţie izbucnite în Grecia începând de vinerea trecută. Potrivit informațiilor citate de Reuters, incendiile sunt alimentate de temperaturile ridicate. În unele cazuri, de vină sunt și rafalele puternice de vânt.
Incendiile de vară sunt frecvente în Grecia. Cu toate acestea, Guvernul spune că sunt mai intense în acest an. Oamenii de ştiinţă le asociază cu schimbările climatice.
„Este vorba de combinaţia de temperaturi ridicate, secetă şi vânt care, din păcate, creează condiţiile ideale pentru incendii de vegetaţie cu o evoluţie extremă. Este o vară foarte dificilă”, a susținut Marinakis.
Cel mai mare incendiu înregistrat pe teritoriul european
Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice a dat detalii, pe platforma de socială X (Twitter), despre focul izbucnit în apropiere de oraşul Alexandroupolis. Instituția a susținut că incendiul de vegetaţie din nord-estul Greciei este „cel mai mare înregistrat pe teritoriul european în ultimii ani”. Acesta a cuprins până în prezent un total de 72.344 de hectare. Trebuie spus că focul încă ardea vineri.
Sute de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele pentru a scăpa de incendiu. Totodată, pacienţii unui spital au fost scoși și ei din unitate pentru scurt timp pe un feribot la începutul acestei săptămâni.
21 de persoane au murit
Autorităţile au anunţat vineri că un cadavru carbonizat a fost găsit într-o zonă împădurită din regiunea Evros, în nord-estul ţării. Acesta ar aparțin al unui migrant, Astfel, numărul celor uciși se ridică la 21.
Se presupune că toţi, cu excepţia unuia, sunt migranţi. 18 dintre aceştia au fost găsiţi împreună, arşi până la imposibilitatea identificării, într-o pădure din apropierea satului Avantas.
Cu o zi în urmă, purtătorul de cuvânt al pompierilor greci, Yannis Artopoios, a declarat că cele mai mari incendii sunt cele de pe Muntele Parnas. Ele sunt intensificate de vânturile puternice. Aici se află și cea mai mare pădure din apropierea Atenei.
Incendiile amenință și un parc național, sursă importantă de biodiversitate. Incendiul din apropierea Atenei vine după cele din insulele Rodos, Corfu şi Evia.