'Dacă Guvernul grec nu poate accepta că nu există soluţii uşoare şi că trebuie să ia decizii dificile atunci va rămâne de unul singur. Nu putem ajuta Grecia dacă Grecia nu vrea să se ajute singură', a declarat Jeroen Dijsselbloem pentru cotidianul Helsingin Sanomat. Cu toate acestea, Dijsselbloem a apreciat că în continuare este posibil să se ajungă un acord cu Grecia şi să fie deblocate noi fonduri până la finele acestei luni iar creditorii Greciei sunt în continuare deschişi la negocieri dacă propunerile venite din partea autorităţilor de la Atena sunt raţionale din punct de vedere economic. 'Decizia politică ar putea fi luată chiar şi mâine atât timp cât este una credibilă şi asigură independenţa financiară a Greciei', a spus Dijsselbloem.
Separat, un oficial grec a declarat vineri că autorităţile de la Atena speră să ajungă la un acord cu creditorii internaţionali la următoare reuniune a miniştrilor de Finanţe din zona euro, care va avea loc în data de 18 iunie. 'Sperăm ca vom avea un acord foarte curând, în data de 18 iunie, când are loc reuniunea Eurogrupului ', a declarat ministrul de stat Alekos Flabouraris.
Joi, echipa de negociatori de la Fondul Monetar Internaţional a părăsit Bruxelles-ul, întrucât nu a reuşit să înregistreze progrese în privinţa încheierii unui acord cu Grecia, în timp ce preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a avertizat autorităţile de la Atena să fie mai realiste şi să înceteze să se joace cu viitorul Greciei. AGERPRES