Principalul obiectiv al Atenei îl reprezintă submarinele de tehnologie germană T-214, șase de acest tip fiind în curs de construire pentru Ankara. Semnale cu privire la această problemă au fost trimise în mod repetat și la cel mai înalt nivel de la Atena spre Berlin, inclusiv în timpul recentei vizite a ministrului grec de externe, Nikos Dendias, în Germania.

În opinia Atenei, reticențele manifestate de țări precum Germania și Spania față de suspendarea unor importante exporturi de arme către Turcia, sunt complet nejustificate, întrucât și în ​​trecut s-au produs încetări similare ale unor contracte.

Există precedentul celor două portelicoptere de tip „Mistral”, de construcție și tehnologie franceză, care au fost comandate de Rusia în 2010, dar în 2015 livrarea lor a fost anulată din cauza anexării Crimeii.

De atunci cele două nave construite la Saint-Nazaire, Franța, nu au mai fost livrate niciodată către Rusia, deși fuseseră special concepute pentru a găzdui și unele sisteme rusești. În cele din urmă, navele (în valoare de 1,2 miliarde de euro) nu au rămas în Franța, întrucât au fost cumpărate de Egipt, care le-a inclus în marina sa militară, cumpărând chiar și câteva elicoptere de la Rusia.

Aceasta înseamnă că depinde în întregime de Germania să oprească exportul de submarine T-214 către Turcia și, pentru a nu suferi daune industriale, să vândă ceea ce a fost construit către o altă țară, ceea ce nu ar fi dificil, având în vedere valoarea adăugată a acestui sistem cu propulsie anaerobă.

De altfel, în 2014, din cauza anexării Crimeii, Germania a decis să-și retragă oferta de a furniza Rusiei un sistem de simulatoare de luptă în valoare de 120 de milioane de euro.

Acest precedent poate fi, desigur, utilizat și pentru portelicopterul Anadolu, de tehnologie spaniolă, care este construit la Istanbul, Madridul oferind Ankarei know-how complet.

Obiecțiile Spaniei față de orice tip de decizii serioase împotriva atitudinii provocatoare a Turciei se bazează, desigur, pe expunerea economiei sale, cu toate acestea, în linii generale, nu pot fi înțelese nici măcar în aceste condiții.

Potrivit publicației al-monitor.com, Olanda, țara cu cele mai multe și mai vechi investiții (din anii `40)  în Turcia (peste 30 de miliarde de dolari), cu prezența unor giganți precum Unilever, Shell, Philips și ING, se numără printre susținătorii unei atitudini europene mai presante față de Ankara.

Ca argument care anulează justificările unor parteneri europeni poate fi folosită și recenta decizie a Congresului SUA de a legifera sancțiuni împotriva Turciei din cauza achiziționării rachetelor rusești S-400.

Potrivit unor surse guvernamentale, Mitsotakis va ridica problema exporturilor de arme ca pe o problemă strategică și etică majoră. El va sublinia că sistemele de armament precum submarinul T-214 sau portelicopterul spaniol schimbă echilibrul de forțe, dar implică și o problemă de ordin moral, deoarece Turcia le va folosi pentru a promova doctrina „Patria Albastră”, care are ca obiectiv principal reducerea drepturilor suverane ale Greciei și Republicii Cipru.

Mitsotakis a discutat aceste probleme cu președintele Franței, Emmanuel Macron, cu ministrul Afacerilor Externe al Germaniei, Heiko Maas, precum și cu președintele Consiliului European, Charles Michel. Prim-ministrul grec va cere, desigur, punerea în aplicare a deciziilor Consiliului European din 1 și 2 octombrie, concentrându-se pe problema embargoului asupra armelor.

Problema complicată a ”Arleigh Burke”

Pe lângă acest efort diplomatic intens, Atena s-a angajat într-o cursă pentru procurarea unei serii de echipamente absolut necesare revitalizării Forțelor sale Armate. Pentru prima dată la nivel politic (și nu militar, tehnocratic), Atena va solicita Statelor Unite, ca soluție intermediară, un distrugător de tip „Arleigh Burke”.

Numărul nu contează prea mult, întrucât, în cazul unui răspuns afirmativ, un astfel de distrugător necesită un echipaj de 300-350 de persoane, care este aproximativ același cu cel pentru două fregate de tip „S”.

În ultimii ani, o astfel de eventualitate a fost extrem de dificilă, întrucât marina SUA lucra la obiectivul unei flote de 355 de nave, ceea ce a făcut extrem de dificilă oferirea unor „Arleigh Burke” sau chiar a unor crucișătoare „Ticonderoga” mai vechi. Cu toate acestea, există unele evoluții în SUA, notează publicația elenă kathimerini.gr.

La un eveniment al Defense Forum Washington desfășurat, joi, șeful operațiunilor navale (CNO) al US Navy, Michael Gilday, a făcut câteva remarci interesante despre viitoarea „arhitectură” a marinei SUA. El a subliniat mai întâi că „nu ne putem permite o Marină mai mare de aproximativ 306 -310 nave, pe baza structurii flotei pe care o avem astăzi”.

Gilday a subliniat că noua flotă americană are nevoie de mai multe submarine, mai puține unități mari de suprafață, mai multe unități mici, mai multe nave fără echipaj, mai multe nave de aprovizionare și „o combinație pentru noua flotă amfibie”. Gilday a vorbit clar despre înlocuirea unităților mari, de suprafață, mai vechi cu nave fără pilot, menționând că în cursul acestui deceniu va trebui să apară și „următorul DDG” (termenul american folosit pentru „Arleigh Burke”).

Deși aceste discuții sunt încă premature, există două evenimente: Linia de producție Arleigh Burke se încheie definitiv în 2028 și între timp va fi fost lansată linia pentru succesorul navei de suprafață pentru Marina americană. Totuși, în afară de SUA, Atena va examina orice propunere primită, inclusiv pentru noua navă franceză „Belh @ rra”, nava germană (A200) și cea britanică (Type 31 cu soluție intermediară Type 23).

Egipt, Israel și Arabia Saudită

În același timp, ministrul grec al apărării naționale Nikos Panagiotopoulos, continuă discuțiile cu Egiptul și Arabia Saudită. În această săptămână, Panagiotopoulos va merge la Riad, unde va fi finalizat transferul unei baterii „Patriot” a Forțelor Aeriene în Arabia Saudită și vor avea loc discuții pentru extinderea cooperării, scrie sursa anterior menționată.

Deja, în contactele pe care Panagiotopoulos le-a avut cu președintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, s-a convenit aprofundarea cooperării în domeniul industrial și de apărare. De fapt, singurul lucru care lipsește pentru a stabili o colaborare strânsă,  în domeniul industrial și de apărare nu numai cu Egiptul, ci și cu Emiratele Arabe Unite (EAU), este o bază aeriană grecească puternică și funcțională.

De asemenea, în perioada următoare se așteaptă să fie finalizate și discuțiile cu Israelul cu privire la o serie de acorduri. Este vorba de Centrul Internațional de Instruire Aviatică din Kalamata, dar și de programe individuale, care includ sisteme UAV și două tipuri de rachete: antitanc Spike NLOS și Rampage aer-sol