Depozitele persoanelor fizice şi juridice la băncile din Grecia au urcat luna trecută cu 503 milioane de euro, la 121,67 miliarde de euro (134,55 miliarde de dolari). În august, depozitele au urcat la 121,14 miliarde de euro, primul avans după 10 luni de declin. 

După ce premierul Alexis Tsipras a introdus restricţii asupra mişcărilor de capital, retragerile de depozite din băncile greceşti au încetinit până la aproximativ 300 milioane de euro în luna august, în condiţiile în care, în lunile precedente, deponenţii greci au scos peste 43 de miliarde de euro din conturile lor bancare, sau 26,5% din totalul economiilor. 

Un oficial BoG care a dorit să-şi păstreze anonimatul a afirmat, marţi, că rezultatele înregistrate de principalele patru bănci elene la testele de stres derulate de Banca Centrală Europeană vor fi mai bune decât se estima. 
"Necesarul de capital va fi sub limita la care ne-am aşteptat', susţine oficialul. 

BCE a decis să deruleze noi teste de stres în rândul primelor patru bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Eurobank şi Alpha Bank – pentru a şti cu exactitate care este necesarul lor de capital şi pentru a decide viitoarea strategie referitoare la creditorii din Grecia. Rezultatele ar urma să fie publicate până la 31 octombrie. Conform prevederilor celui de-al treilea program de asistenţă financiară pentru Grecia, sistemul bancar elen va primi fonduri de 10 – 25 miliarde de euro pentru recapitalizare. 
Scenariul de bază avut în vedere în testele de stres derulate de BCE prevede o contracţie a economiei greceşti de 2,3% în acest an şi una de 1,3% în 2016, urmată de o creştere de 2,7% în 2017. 

Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) – principalul acţionar al băncilor elene – va acoperi orice necesar suplimentar de capital, dacă acesta nu poate fi obţinut de pe pieţe, susţin sursele. 

Profitabilitatea băncilor elene este afectată de restricţiile asupra mişcărilor de capital, introduse în iunie, de creşterea ratei creditelor neperformante şi de noile măsuri de austeritate impuse în schimbul celui de-al treilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia. 

Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.

AGERPRES