Grecia dorește să înapoieze anticipat împrumuturile de la FMI. Suma vehiculată este de 1,8 miliarde de euro
Grecia intenţionează ca în următoarele două luni să ramburseze împrumuturi în valoare de peste şapte miliarde de euro acordate de Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi partenerii din zona euro în perioada crizei financiare, au declarat pentru Reuters doi oficiali din apropierea acestui dosar.
Oficialii au dorit să îşi păstreze anonimatul, însă au precizat că Trezoreria Greciei va rambursa anticipat 1,8 miliarde de euro din împrumuturile acordate de FMI, aceasta fiind ultima tranşă din fondurile totale în valoare de 28 de miliarde de euro pe care instituţia financiară internaţională le-a acordat Greciei cu prilejul a două pachete de asistenţă între 2020 şi 2014. În plus, până la finele primului trimestru, Grecia va rambursa alte 5,3 miliarde de euro din împrumuturile acordate de partenerii din zona euro, împrumuturi care urmau să ajungă la maturitate în 2022 şi 2023.
„Intenţionăm să finalizăm rambursarea în următoarele două luni”, a declarat un oficial pentru Reuters, în timp ce al doilea a spus că ”aceasta ne va ajuta să ne reducem raportul datorie/PIB. De asemenea va trimite un semnal pieţelor financiare că economia Greciei este solidă şi sănătoasă”.
Grecia și-a asigurat necesitățile de finanțare
Între 2010 şi 2015, Grecia a avut nevoie de trei pachete internaţionale de asistenţă de la Uniunea Europeană şi FMI, cu o valoare totală de peste 260 de miliarde de euro. Începând din 2018, când s-au finalizat programele de asistenţă, Grecia şi-a asigurat necesităţile de finanţare exclusiv de pe piaţă.
Grecia a rambursat deja anticipat şase miliarde de euro către FMI, în 2019 şi 2021, şi în prezent mai are de rambursat împrumuturi în valoare de 1,8 miliarde de euro care ajung la scadenţă în 2024. În cazul împrumuturilor acordate de partenerii din zona euro, Grecia a început anul trecut să ramburseze primele împrumuturi şi intenţionează să accelereze ritmul.
Neînţelegerile şi disputele dintre delegaţiile FMI şi diferitele guverne de la Atena, pe tema condiţiilor dure de austeritate impuse de Fond, au fost frecvente în anii de criză când Grecia era într-o gravă recesiune şi rata şomajului a urcat până la 27%. Grecia speră ca până la vară să iasă din condiţiile de supraveghere extinsă care îi permit Comisiei Europene să monitorizeze cu atenţia modul în care autorităţile de la Atena îşi respectă angajamentele.
Guvernul grec estimează că economia elenă a înregistrat o creştere de 9% în 2021 şi prognozează un avans de peste 5% pentru acest an. Autorităţile de la Atena au o rezervă de lichidităţi de aproximativ 32 de miliarde de euro, suficientă pentru a acoperi datoriile care ajung la maturitate timp de cel puţin trei ani.v