Grecia e în flăcări. S-a trecut la evacuarea unor zone. Incendiile fac prăpăd în statul elen. Astăzi, pompierii au evacuat patru sate din nord-vestul Peninsulei Peloponez, în apropiere de oraşul Patras.
Un incendiu de pădure major a izbucnit pe fondul temperaturilor foarte ridicate. 95 de pompieri, 33 de camioane, patru avioane de stingere a incendiilor şi elicoptere au fost mobilizate pentru a lupta împotriva acestui incendiu în regiunea Zeria.
Autorităţile au trimis mesaje de alertă pe telefoanele mobile pentru a avertiza locuitorii cu privire la necesitatea evacuării satelor Zeria, Kamares, Achaias şi Labiri, notează France Presse.
Persoanele rănite au fost duse la spitalele din Patras şi într-un oraş din apropiere, Aigio.
Potrivit agenţiei de presă elene ANA, autostrada din zona afectată, precum şi podul Rio-Antirio ce leagă Peloponez de Grecia continentală au fost închise circulaţiei.
Din cauza căldurii uriașe și a vântului puternic, pădurile din Grecia sunt victime ale incendiilor în fiecare vară, scrie AFP.
Val de căldură în Grecia
Grecia se confruntă cu un nou val de căldură de vineri, cu temperaturi oscilând între 42 şi 44 de grade, potrivit serviciilor meteorologice elene.
În urmă cu câteva zile, un incendiu a devastat Muntele Penteli din apropiere de capitala Atena. În iulie 2018, 102 persoane au fost ucise în oraşul de coastă Mati, lângă Atena, cel mai grav bilanţ provocat de un incendiu în ţară.
Premierul Kyriakos Mitsotakis a transmis că în ultimele zile pompierii s-au luptat cu aproximativ 50 de incendii de vegetaţie, iar situaţia s-ar putea agrava pentru că meteorologii au anunţat că mai urmează un val de căldură.
„Vreau să subliniez faptul că august rămâne o lună dificilă. Din acest motiv este important pentru noi toţi, pentru toate serviciile statului, să rămânem în stare de alertă absolută până când perioada incendiilor se va încheia”, a declarat premierul elen.