“În urma deciziei judiciare de vineri, care a declarat greva ilegală şi abuzivă, ordonând încetarea ei, guvernul a procedat la rechiziţionarea serviciilor personalului”, anunţă, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Sophia Voultepsi.

Evocând necesitatea de a “apăra interesul public”, Voultepsi a amintit că “într-o democraţie, legile şi deciziile judiciare trebuie să fie respectate”.

Joi, sindicatele de la DEI, societate deţinută în proporţie de 51% de stat, au iniţiat o grevă de 48 de ore, însoţită de scurte întreruperi în alimentaţia cu energie electrică pe teritoriul ţării, pentru a protesta “împotriva vânzării unui bun public” şi “jefuirea bogăţiilor naţionale”. Societatea de Electricitate a întrerupt timp de o oră curentul în oraşe din provincie, însă nu şi în zonele turistice.

Proiectul de lege privind înfiinţarea unei societăţi private ce ar urma să deţină 30% din uzinele şi minele DEI este discutat în prezent prin procedură de urgenţă în parlamentul grec şi va fi supus la vot săptămâna viitoare.

Această privatizare se înscrie în programul de cesionare către sectorul privat a unor societăţi publice, acţiune impusă de troica de creditori internaţionali – Comisia Europeană (CE), Banca Centrală Europeană (BCE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) – şi în dereglementarea graduală a pieţei energetice, dominată de decenii de DEI.

Alexis Tsipras, liderul principalului partid de opoziţie Syriza (stânga radicală), a cerut organizarea unui “referendum” pe marginea problemei, afirmând că privatizarea DEI “este o crimă naţională şi economic”.

Sursa: Agerpres