Sala de aşteptare aglomerată pentru a adera la euro, plină cu ţările care au făcut parte din fosta Cortină de fier, precum România, Bulgaria şi Cehia, riscă să devină permanentă, în contextul crizei din Grecia, avertizează cotidianul italian Il Giornale.

Cerneala semnăturilor de pe Tratatul de la Maastricht nu se uscase încă atunci când asupra monedelor europene s-a abătut marele atac speculativ din 1992. Poate este o întâmplare, dar protagonistul acelei afaceri, finanţistul George Soros, este acelaşi pe care mulţi îl indică drept ”regizorul” atacului împotriva Greciei şi al altor economii slabe din zona euro, potrivit cotidianului menţionat.

Acel eveniment ar fi trebuit să transmită imediat lecţia că, dacă se asociază diferite economii, oricât de bune ar fi intenţiile lor, se creează întotdeauna verigi slabe şi, mai devreme sau mai târziu, în punctul fragil se declanşează atacul. Din păcate, Tratatul de la Maastricht nu a recepţionat acea alarmă timpurie şi încă nu prevede mecanisme convingătoare pentru gestionarea crizei unui stat membru. Dimpotrivă, afirmă explicit că această comunitate nu îşi asumă obligaţiile unui stat membru şi că este interzisă finanţarea datoriei unui stat de către BCE /articolul 104/.

Aici se află ”viermele insidios”. Dacă un stat are dificultăţi, prima supapă de descărcare este devaluarea monedei, dar dacă este imposibil să o devaluezi, deoarece se foloseşte o valută comunitară, tensiunea se transferă asupra debitului. Dacă nimeni din exterior nu garantează pentru obligaţiuni şi nu e posibil ”să imprimi bancnote”, doborând debitul prin inflaţie /având în vedere că moneda este emisă numai de BCE/ ce este de făcut?

Indiferent care va fi răspunsul ce va fi dat curând la această întrebare, un lucru este cert: actuala criză a pus punct proiectelor de extindere a UE şi Uniunii Monetare la alte ţări. Dacă, lăsând în voia sorţii Grecia – care îşi are vina ei, dar aceasta merge în paralel cu lipsa unui control european – se va decide ca un stat membru să-şi lege din punct de vedere monetar mâinile şi picioarele, dar fără a putea conta pe niciun ajutor în caz de dificultate, nu vor mai exista clienţi.

Dacă, dimpotrivă, se va decide, aşa cum s-a făcut pentru bănci, că în Europa nu falimentează niciun stat, indiferent care va fi preţul, atunci va dispărea imediat superficialitatea cu care erau proiectate improbabile extinderi ale Uniunii Monetare. Pentru a înţelege, este suficient să-l întrebi pe cetăţeanul grec, în prezent îngenuncheat şi cu mâna întinsă, dacă este dispus, la nevoie, să plătească pentru cetăţeanul turc.

Prin urmare, ”sala de aşteptare” pentru a adera la euro, pentru moment mai degrabă aglomerată, având în vedere că reuneşte cea mai mare parte a ţărilor est-europene în frunte cu România, Polonia, Bulgaria şi Cehia, fără a mai lua în calcul speranţele – dictate de motive foarte diferite – ale Islandei şi Turciei, riscă să devină permanentă.

Dacă criza din Grecia va fi soluţionată în sensul unei garanţii comunitare ”instituţionalizate”, probabil că uşa pentru a intra în zona euro va fi ferecată cu şapte lacăte, iar dacă, în schimb, se va lua mătura şi se va da afară Atena fără prea mult protocol, cei care aşteaptă vor pleca singuri. Toţi vor să ia parte la petrecere pentru a mânca prăjiturelele, dar atunci când se pune problema de a face curat mulţi îşi amintesc brusc că au o treabă urgentă.

SURSA: Agerpres