Grecia va începe să primească turişti străini începând cu 1 iulie, când vor fi reluate gradual zborurile directe spre destinaţiile turistice greceşti, a anunţat miercuri premierul grec Kyriakos Mitsotakis.
Premierul grec, conservatorul Kyriakos Mitsotakis, a făcut acest anunţ în timpul unui discurs în care a prezentat planul executivului său pentru relansarea turismului.
Turismul constituie baza economiei Greciei, asigurând între 25% şi 30% din Produsul Intern Brut.
Locurile de campare vor fi deschise începând de la 1 iunie, iar hotelurile vor putea primi începând cu 15 iunie turişti greci.
Măsuri pentru sprijinirea sectorului turistic şi hotelier
Turiştii străini care vor sosi în Grecia nu vor fi plasaţi în carantină, a precizat Mitsotakis.
Ei ar putea fi totuși supuşi unor teste aleatorii pentru coronavirus şi în mod cert vor trebui să respecte în mod strict măsurile de igienă în timpul sejurului lor.
Premierul grec a anunţat de asemenea o serie de măsuri pentru sprijinirea sectorului turistic şi hotelier.
Una dintre ele ar fi reducerea TVA de la 24% la 13% în următoarele aproximativ cinci luni pentru biletele de transport public, cafenele, băuturi non-alcolice şi pentru intrările de cinema în aer liber, activitatea preferată a vilegiaturiştilor greci.