Grecia, prima țară majoritar creștin-ortodoxă care legalizează căsătoriile dintre persoanele de același sex
Potrivit premierului Kyriakos Mitsotakis, noua lege va ”elimina cu curaj o inechitate gravă”.
Cu toate acestea, această măsură a fragmentat țara, în fața unei rezistențe încinse conduse de puternica Biserică Ortodoxă. Susținătorii săi au organizat un protest în Atena.
Mulți participanți au afișat bannere, au purtat cruci, au recitat rugăciuni și au intonat pasaje din Biblie în Piața Syntagma din capitală, relatează BBC.
Conducătorul Bisericii Ortodoxe, Arhiepiscopul Ieronim al II-lea, a declarat că această măsură va „corupe coeziunea socială a patriei”.
Actul necesită o majoritate simplă pentru a fi adoptat de Parlamentul format din 300 de locuri.
Mitsotakis a susținut legea, dar avea nevoie de sprijinul partidelor de opoziție pentru a o face să treacă, având în vedere că mulți parlamentari din partidul său de centru-dreapta, aflat la guvernare, au fost împotrivă.
”Oameni care au fost invizibili vor putea, în sfârşit, să fie văzuţi în jurul nostru şi cu ei mulţi copii îşi vor găsi în sfârşit locul potrivit”, a spus prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis în Parlament, la dezbaterea dinaintea votului.
”Reforma face mai bune vieţile multora dintre concetăţenii noştri, fără a lua ceva din vieţile majorităţii”, a adăugat acesta.
Votul a fost salutat de către organizațiile LGBTQ din Grecia.
”Este un moment istoric”, a declarat pentru Reuters Stella Belia, şeful grupării pentru părinţii de acelaşi sex Rainbow Families.
”Este o zi a bucuriei”, a adăugat aceasta.
15 din cele 27 de state membre ale UE au făcut acest pas până acum
Cincisprezece dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au deja legalizată căsătoria între persoane de același sex. Aceasta este permisă în 35 de țări din întreaga lume.
Până acum, Grecia a fost în urmă față de unii dintre vecinii săi europeni, în special din cauza opoziției Bisericii.
Grecia devine astfel prima țară din sud-estul Europei care recunoaște egalitatea în ceea ce privește căsătoria.
Opiniile sunt împărțite când vine vorba de acest subiect
Sondajele de opinie recente arată că în Grecia, opiniile sunt împărțite când vine vorba de cuplurile formate din persoane de același sex, relatează Japan Times. Biserica Ortodoxă, care cataloghează homosexualitatea drept un păcat, s-a opus vehement căsătoriei dintre persoane de același sex. Pe de altă parte, mulți membri ai comunității LGBTQ sunt de părere că legea nu merge suficient de departe.