Moody’s precizează că decizia de luni finalizează acţiunea de plasare sub revizuire pentru o posibilă retrogradare demarată la data de 16 decembrie 2010.
Agenţia de evaluare îşi motivează decizia prin trei motive. Primul este că măsurile de consolidare fiscală şi reformele structurale necesare pentru a stabiliza datoria ţării sunt supuse unor riscuri semnificative de implementare, în pofida progreselor realizate.
În al doilea rând, Grecia continuă să se confrunte cu dificultăţi în colectarea veniturilor. În sfârşit, există riscul ca condiţiile ataşate la continuarea ajutorului după 2013 să reflecte condiţii de solvabilitate pe care Grecie nu le va putea satisface.
Perspectiva negativă asociată ratingului ‘B1’ reflectă viziunea Moody’s că datoria foarte mare a Greciei, precum şi riscurile semnificative de implementare a reformelor structurale sunt supuse unor riscuri în jos.
Moody’s avertizează că ar putea decide o nouă retrogradare, dacă angajamentul guvernului grec faţă de programul de austeritate va da semne de slăbire sau dacă dorinţa Troika UE-FMI-BCE de a oferi sprijin Greciei va începe să scadă. În sens invers, o îmbunătăţire de rating ar putea urma dacă se va ajunge la concluzia că probabilitatea unui deflaut s-a diminuat ca urmare a unei consolidării fiscale mai rapide decât anticipează în prezent Moody’s.
Grecia spune că retrogradarea este nejustificată
Decizia Moody’s de a coborî cu trei trepte ratingul pentru obligaţiunile emise de guvernul Greciei, până la ‘B1’ de la ‘Ba1’, este ‘complet nejustificată’ şi arată că agenţiile de rating trebuie reglementate mai strâns, a apreciat luni Ministerul grec de Finanţe, transmite Reuters.
‘Retrogradarea de rating anunţată de Moody’s este complet nejustificată şi nu reflectă o evaluare obiectivă şi echilibrată a condiţiilor cu care se confruntă în prezent Grecia’, a anunţat Ministerul grec de Finanţe într-un comunicat de presă.
‘Într-un moment în care economia globală este fragilă şi sentimentul pieţelor este sensibil, o decizie neechilibrată şi nejustificată de rating precum cea anunţată astăzi de Moody’s poate da naştere la profeţii auto-justificative cu efecte negative şi întăresc argumentele pentru o reglementare mai strânsă a agenţiilor de rating’, se mai arată în comunicatul Ministerului grec de Finanţe.
În prezent, Moody’s atribuie Greciei cel mai scăzut calificativ din rândul celor trei mari agenţii de rating şi este totodată prima mare agenţie de rating care clasifică obligaţiunile emise de guvernul grec în categoria celor cu grad mare de risc (highly speculative).
‘Măsurile de consolidare fiscală şi reformele structurale necesare pentru a stabiliza datoria ţării rămân foarte ambiţioase şi sunt supuse unor riscuri semnificative de implementare’, a avertizat Moody’s. În plus, agenţia consideră că există riscul ca condiţiile ataşate la continuarea ajutorului după 2013 să reflecte condiţii de solvabilitate pe care Grecie nu le va putea satisface.
Citește și Cum funcţionează agenţiile de rating