Componenţa noului guvern grec de coaliţie a fost anunţată astăzi după-amiaza la televiziunea publică, iar acesta cuprinde şi reprezentanţi ai extremei drepte, ceea ce constituie o premieră de la revenirea Greciei la democraţie, în 1974, după căderea dictaturii coloneilor, relatează AFP şi AP, citate de Agerpres.
Din cabinet fac parte reprezentanţi ai principalelor două formaţiuni politice din Grecia – socialiştii, care au guvernat în ultimii doi ani, şi conservatorii -, dar şi ai unei formaţiuni mai mici de extremă dreapta.
Socialistul Evangelos Venizelos îşi păstrează funcţia cheie de ministru al finanţelor în cabinetul condus de fostul vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene, Lucas Papademos, desemnat ieri.
Evangelos Venizelos, 54 de ani, a fost numit în funcţia de ministru de Finanţe în luna iunie de către precedentul guvern format de partidul socialist PASOK.
Noul guvern a depus jurământul astăzi după-amiaza, cu o întârziere de circa două ore faţă de momentul prevăzut iniţial.