Un studiu al Confederaţiei Întreprinderilor Mici şi Mijlocii apreciază că neplata impozitelor, a împrumuturilor şi a facturilor riscă să devină un mod de viaţă pentru numeroşi locuitori din Grecia, relatează joi AFP.
După trei ani de austeritate, 93% dintre gospodăriile greceşti au fost afectate de o scădere a veniturilor, în medie de 38%, şi 40% dintre acestea au cel puţin un şomer, potrivit unui sondaj realizat în decembrie pe un eşantion format din 1.200 de locuinţe, de Institutul Marc şi dat publicităţii joi.
În consecinţă, aproximativ 60% dintre greci au fost nevoiţi să recurgă la economii, în timp ce o treime au fost obligaţi să recurgă la împrumuturi de bani de la familie sau prieteni.
Două treimi din gospodării declară un venit familial anual sub 18.000 de euro pe an, o cifră care trebuie privită însă cu rezerve într-o ţară în care frauda şi evaziunea fiscală sunt foarte extinse.
Dar 40% din gospodării nu şi-au putut onora toate obligaţiile financiare legate de problemele curente, plata impozitelor sau creditele bancare.
Pentru 2013, 54% dintre familii prevăd că nu vor putea să-şi plătească toate obligaţiile.
Austeritatea impusă ţării ca o condiţie pentru salvarea sa financiară de către UE şi FMI a afectat edificiul economic, fondat pe consumul intern, având consecinţă o recesiune care intră în cel de-al şaselea an şi un şomaj care afectează mai mult de un sfert din populaţia activă a Greciei, comentează AFP.
SURSA: Agerpres